Foto: Luma Pimentel / Unsplash

Eveniment extrem de rar: O femeie a născut nonupleți, adică nouă bebeluși

O femeie din Mali a născut marţi nouă bebeluşi, cu doi mai mulţi decât observaseră medicii în uterul său aglomerat, ea alăturându-se astfel unui panteon restrâns al mamelor de nonupleţi, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Sarcina Halimei Cisse, în vârstă de 25 de ani, a fascinat naţiunea din Africa de Vest şi a atras atenţia liderilor săi. Când medicii au anunţat în martie că Halima necesită îngrijiri de specialitate, autorităţile au intervenit, iar femeia a fost transportată pe calea aerului în Maroc, unde a născut.

”Nou-născuţii (cinci fete şi patru băieţi) şi mama sunt cu toţii bine”, a declarat ministrul Sănătăţii din Mali, Fanta Siby, citată într-un comunicat.

Cisse urma să nască şapte copii, potrivit investigaţiilor medicale cu ultrasunete efectuate în Maroc şi Mali, care au eşuat însă să depisteze doi dintre fetuşi.

Toţi bebeluşii au fost aduşi pe lume prin cezariană.

Naşterea nonupleţilor este un eveniment extrem de rar. Din cauza complicaţiilor medicale care survin în cazul unor astfel de sarcini unii dintre fetuşi nu supravieţuiesc.

Vezi și

Primul cuvânt pe care l-a spus Madonna după ce s-a trezit din comă

Madonna a fost internată de urgenţă în spital vara anului trecut din cauza unei infecţii …