Pe 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele, ziua iubirii pentru români. Sărbătoarea marchează ziua lui Dragobete, zeul tinereţii şi al iubirii, şi are origini strămoşeşti, cu o semnificaţie aparte, plină de ritualuri şi tradiţie, scrie Mediafax.
Dragobete, care în tradiţia românească este numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”, nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un tânăr foarte chipeş, care seducea toate femeile pe care le întâlnea. Dragobete a rămas până în ziua de astăzi, pentru români, simbolul suprem al dragostei.
Tradiţia de Dragobete aminteşte de obiceiul fetelor şi al băieţilor, care se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi porneau dimineaţa spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care, mai apoi, le aşezau în dreptul icoanelor şi le foloseau pentru diverse farmece menite să atragă iubirea. Mai apoi, grupurile de tineri se întorceau din pădure şi începeau o horă pentru că aşa cum spune şi zicala, “Azi e Dragobetele, se sărută fetele”. Cei care legau o poveste de iubire în urma horei se spunea că vor fi îndrăgostiţi tot timpul anului.
Obiceiul fetelor necăsătorite era să strângă zăpada rămasă în jurul casei, care purta denumirea de ”zăpada zânelor”. Oamenii credeau că apa rămasă după topirea zăpezii avea proprietăţi magice pentru că s-a născut din surâsul zânelor. Fetele se spălau pe faţă cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase ca zânele şi pentru a-şi atrage ursitul.
În această zi, fetele trebuiau să se întâlnească doar cu persoane de sex masculin dacă îşi doreau să aibă parte de iubire tot anul.
De asemenea, în unele zone ale ţării, ajunul zilei de Dragobete are aceeaşi semnificaţie ca noaptea de Bobotează. Prin urmare, fetele tinere care doreau să îşi descopere ursitul îşi puneau busuioc sfinţit sub pernă, adormind cu credinţa că Dragobete le va ajuta să îşi găsească iubirea adevărată.
