Anunțul care dă fiori: În martie, România va fi LOVITĂ de VALUL 3 de Coronavirus

România este în pragul valului trei de infectări cu Covid-19. Tulpina britanică circulă în toată ţara şi din martie ar urma să fie o creştere a numărului de cazuri. Experţii consultați de MEDIAFAX cred că noul val va putea fi ţinut sub control.

Numărul de cazuri de Covid-19 este în creştere. Ieri am avut aproape 3.400, cel mai mare număr de teste pozitive din ultimele cinci săptămâni. Medicii vorbesc deja despre al treilea val al epidemiei, mai ales că tulpina britanică este în circulaţie în întreaga ţară.

„Dacă măsurile existente în acest moment sunt respectate, iar vaccinarea se accelerează, atunci se va întâmpla ceea ce spun eu, creşterea numărului de cazuri va putea fi controlată”, consideră Adriana Pistol, directoarea Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Medicul Adrian Marinescu spune că, foarte probabil, nu vom ajunge la un număr atât de mare de cazuri ca în toamnă.

„Eu nu cred ca va fi exact ca valul 2. Nu de asemenea impact. Probabil ca vor fi creşteri, cum se întâmplă deja în Europa, dar vor fi creşteri ţinute sub control pentru că avem experienţă acum. Este o creştere, dar deocamdată este sub control.

Se va spune că testăm puţin şi că de asta nu ne dam seama care este realitate. Este adevărat, dar cei cu forme severe oricum ajung la spital şi se vede la terapie. Oamenii nu stau acasă când au forme severe”, explică Adrian Marinescu.

Epidemiologul Octavian Jurma spune că numărul de cazuri va creşte şi la noi, atunci când jumătate din cei infectaţi vor fi purtători ai tulpinii britanice.

„Şi cum tulpina a fost detectata în ianuarie înseamnă că, dacă păstrăm acelaşi pattern de dislocare a tulpinii vechi, peste 50% din cazuri vor fi cu tulpina britanica din martie şi tot din martie ar trebui să vedem o creştere abruptă. Această tulpină circulă mai uşor prin intermediul copiilor şi tinerilor”, spune epidemiologul.

Vezi şi

Îți faci poză cu telefonul, iar aplicația îți spune dacă ai sau nu COVID

O companie germană cu sediul în München speră să contribuie la o nouă eră a …

loading...