PNL, USRPLUS și UDMR au finalizat protocolul de coaliţie: „Foarte probabil, preşedintele ne va chema marţi la consultări”

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş spune că protocolul de coaliţie este finalizat. Cioloş spune că, „foarte probabil, mâine preşedintele ne va chema la consultări să confirmăm coaliţia, să confirmăm prim-ministrul”, relatează Mediafax.

„Eu cred că, dacă mâine va fi posibil, preşedintele ne va invita ca să îi confirmăm ceea ce e deja public şi anume că avem o înţelegere în această coaliţie de guvernare”, spune la Digi24 Dacian Cioloş..

El precizează că programul de guvernare va fi gata în cursul zilei de luni.

„Se mai fac ultimele ajustări. Ieri seara am discutat ultimele lucruri, ultimele detalii la nivel politic. E finalizat deja protocolul de coaliţie. Nu l-am semnat aseară pentru că am rămas până mai târziu să să ajustăm ultimele detalii la programul de guvernare. Foarte probabil mâine preşedintele ne va chema la consultări să confirmăm coaliţia, să confirmăm primul ministru şi să dăm drumul la instalarea guvernului”, adaugă Cioloş.

Copreşedintele USR PLUS apreciază că viitorul guvern va putea fi instalat până pe 27 decembrie.

Vezi și

Kremlinul anunță că Putin a acceptat unele propuneri americane privind un acord de pace în Ucraina, dar altele sunt „inacceptabile”

Kremlinul a anunțat miercuri că președintele rus Vladimir Putin a acceptat unele propuneri din planul …