Foto: presasm.ro

Tragedie într-un spital din România! Un bărbat reconfirmat a treia oară cu COVID şi-a pus capăt zilelor

Un bărbat de 73 de ani s-a sinucis după ce a fost testat de trei ori pozitiv pentru coronavirus. El era internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu şi s-a aruncat pe fereastra salonului de la etajul 1, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, a transmis că incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00.

Bărbatul, un bărbat în vârsta de 73 de ani, confirmat pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 s-a aruncat pe fereastra salonului situat la etajul I al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu.

„Acesta a fost internat de urgenţă pe secţia ATI, în stare foarte gravă. În cursul zilei de astăzi (vineri – n.r.), bărbatul a decedat”, a spus Ştefan.

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că bărbatul fusese testat pozitiv prima dată în luna septembrie, iar în prezent avea trei teste pozitive.

Poliţiei Sibiu s-a sesizat din oficiu şi a deschis o anchetă penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …