Foto: rfi.ro

Primele victime în focarul de la Făget, primul oraş intrat în carantină: două persoane au murit. Numărul celor infectaţi a ajuns la 52

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus din focarul de la Făget a ajuns la 52. Situaţia se complică odată cu procesarea rezultatelor de la laborator. Autorităţile încep operaţiunile de dezinfectare a spaţiilor publice, relatează Mediafax.

Făgetul este primul oraş din România care a intrat în carantină, după noua lege şi totodată, aici este cel mai mare focar de infecţie cu COVID-19 de la nivelul judeţului Timiş.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş monitorizează evoluţia situaţiei din zonă care este într-o dinamică continuă. S-a luat legătura cu medicii de familie pe raza localităţii care au fost cooptati cu contactarea şi monitorizarea din punct de vedere medical a contacţilor izolaţi la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei din zona respectivă.

În paralel, primarul din Făget a început să distribuie măşti gratuite, atât în oraş, cât şi în cele trei sate aparţinătoare, pentru care s-a impus de asemenea, carantina: Colonia Mică, Bichigi şi Temereşti. În primă fază, edilul va împărţi 15.000 de măşti de protecţie, primite de la Consiliul Judeţean Timiş.

Vezi și

Cât de periculoase sunt parfumul, oja şi machiajul pentru sănătatea copiilor

Un studiu a dezvăluit că bebeluşii şi copiii sunt expuşi în mod regulat la produse …