Foto: mediafax.ro

ALERTĂ METEO! Cod portocaliu şi cod galben. Urmează caniculă, dar şi vânt şi ploi

ANM a emis, joi, mai multe alerte meteo Cod galben şi portocaliu, în care anunţă pe de o parte vânt puternic până vineri în nouă judeţe, pe de alta caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul şi centrul Moldovei, relatează Mediafax.

De joi până vineri, va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul şi centrul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe arii restrânse şi în restul zonelor de câmpie şi podiş. În sud-estul teritoriului vremea se va menţine caniculară şi la finalul săptămânii.

O altă alertă Cod galben anunţă de joi ora 15:00 până vineri ora 6:00 în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în vestul Carpaţilor Meridionali perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Codul portocaliu intră în vigoare joi la ora 18:00 şi expiră vineri la ora 6:00 şi vizează judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Caraş Severin şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Cluj.

Aici vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.Pe arii restrânse vor fi averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 35…60 l/mp.

De vineri ora 6:00 până sâmbătă ora 10:00 se anunţă în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi în următoarele zile îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului.

Vezi şi

Val de avertizări METEO în Europa: Cod roşu şi portocaliu în mai multe ţări

Vremea va fi foarte caldă in continuare, în România, dar şi în Europa. Vor fi …

loading...