Foto: GettyImages

Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor aflaţi în căutarea vaccinului pentru COVID

Cercetătorii de la Scripps Research susţin că SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19, are un aşa zis „călcâi al lui Ahile”. Eu au descoperit că anticorpii care luptă împotriva SARS, virus identificat prima dată în 2003, care a măturat şi el Asia, s-au ataşat în laborator şi coronavirusului care provoacă COVID-19.

Oamenii de ştiinţă au folosit anticorpi recoltaţi în 2006 de la un pacient cu SARS de către Crucell Holland BV şi i-au folosit asupra noului virus, observând ca ei se ataşază unei zone specifice a virusului, exact aceeaşi ca în cazul SARS. Ei au caracterizat zona drept o slăbiciune care poate fi ţintită cu medicamente în incercarea de a identifica un tratament exact pentru eradicarea lui, relatează Mediafax.

Profesorul Ian Wilson a explicat într-un articol de ştiinţă publicat ca urmare a experimentului că anticorpii nu s-au ataşat virusului SARS-CoV-2 la fel de puternic precum în cazul SARS, dar susţine că asta nu înseamnă că ei nu pot ucide virusul.

„Aceste cunoştinţe suplimentare obţinute despre virus şi despre structura sa pot ajuta în obţinerea unui vaccin împotriva acestuia, dar şi al altor tipuri de coronaviruşi”, a mai spus Dr. Ian Wilson.

Acum, cercetătorii Scripps Research Institute caută donatori de sânge printre pacienţii vindecaţi de COVID-19, pentru a putea observa ce fel de anticorpi au dezvoltat aceştia.

Vezi şi

Paradox românesc: Cheful de distracţie, mai puternic decât frica de COVID-19

După atâtea luni de izolare şi restricţii, cu greu îţi mai vine să stai în …

loading...