Foto: Annie Spratt / Unsplash

Idei pentru concediul din 2020: Bhutan, Maroc sau Marea Britanie, pe lista celor mai bune destinaţii de vacanţă – FOTO

Bhutan, Maroc şi Marea Britanie se numără printre cele mai bune zece destinaţii turistice pentru anul 2020 potrivit unei liste realizate de Lonely Planet, care a luat în considerare caracterul actual, experienţele unice oferite, precum şi potenţialul de „a uimi”.

Prezentăm mai jos cele zece destinaţii turistice pentru anul 2020:

Butan – pentru sustenabilitate. Este singura ţară din lume cu emisii negative de dioxid de carbon, iar regatul are în plan să devină prima naţie complet organică până în 2020.

Foto: TOM MULLEN / forbes.com

Marea Britanie – pentru peisajele superbe, tradiţionalul peşte cu cartofi prăjiţi, viaţa marină abundentă, fosilele din stâncile vechi, castele de nisip, delfini şi alte activităţi oferte de coastele regatului.

Foto: visitbritain.com

Macedonia de Nord – pentru celebra sa gastronomie, tradiţiile vechi, natură, lacul Ohrid inclus în patromoniul mondial UNESCO şi recent lansatul High Scardus Trail, un traseu de plimbare de 495 de kilometri pe cele mai dramatice piscuri ale sale.

Foto: orangesmile.com

Aruba – este un centru de testare pentru soluţiile de energie regenerabilă propuse de alte ţări şi vrea să interzică obiectele din plastic de unică folosinţă şi ecranele solare care distrug recifele până în 2020.

Foto: Twitter

Eswatini (fosta Swaziland) – un aeroport nou, infrastructură îmbunătăţită, parcuri, capitala sunt aspecte avute în vedere pentru a creşte numărul turiştilor.

Foto: Bas de Korte / Unsplash

Costa Rica – pentru biodiversitatea vastă, cu leneşii ascunşi în copaci, broaştele otrăvitoare şi balenele din Pacific. Fraza „pura vida” (viaţă pură) este mai mult decât o zicală, este un stil de viaţă.

Foto: Atanas Malamov / Unsplash

Olanda – Amsterdam este celebru, dar această ţară merită vizitată pentru reţeaua de trenuri excelentă cu care poţi explora oraşe uimitoare. Sunt potrivite pentru vizite lunile aprilie şi mai, când sunt sărbătorite Ziua Regelui, Ziua Eliberării şi când are loc ediţia de anul viitor a concursului Eurovision.

Foto: Twitter

Liberia – pentru plaje idilice, staţiunile pentru surferi, precum Robertsport, Parcul Naţional Sapo, unde ai şansa să dai peste cimpanzei, elefanţi şi hipopotami pitici.

Foto: globeafrique.com

Maroc – pentru cultura veche, posibilităţile de cazare sustenabile şi restaurantele cu produse de sezon, dar şi pentru centrele wellness care îmbină yoga cu surfing-ul.

Foto: moroccokeytravel.com

Uruguay – pentru coasta de 660 de kilometri cu Río de la Plata şi Oceanul Atlantic, o industrie a vinului înfloritoare, ape termale, această ţară are câte ceva pentru fiecare.

Foto: festurisgramado.com

Vezi şi

Anunţ surpriză al lui Boris Johnson: S-ar putea ca un vaccin anti-coronavirus să nu existe niciodată

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a prezentat, luni seară, un plan de relaxare a restricţiilor …

loading...