Acestea sunt cele mai periculoase ţări pentru călătorii în 2020

Danemarca, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia, Luxemburg, Elveţia şi Slovenia sunt cele mai sigure locuri pentru călătorii în 2020, potrivit unei hărţi a riscurilor, aflată la a 11-a ediţie, întocmită de compania de asigurări International SOS, informează CNN, preluat de Mediafax.

Harta este realizată pe baza potenţialelor riscuri cu care se pot confrunta turiştii, precum boli infecţioase şi violenţe politice.

Harta este realizată în cinci culori, care reprezintă nivelul de siguranţă, de la „insignifiant” la „extrem”.

În ceea ce priveşte predicţiile pentru 2020, cele mai sigure ţări pentru călătorii sunt concentrate în emisfera nordică.

Pe de altă parte, cele mai periculoase sunt răspândite la nivel global, iar printre acestea se numără Afganistan, Republica Centrafricană, Somalia şi Siria.

Unele ţări au punctaje mixte, de exemplu, unele zone din Columbia şi Mexic sunt considerate a fi de risc mediu, altele, de risc înalt.

În ceea ce priveşte România, aceasta prezintă un risc scăzut pentru turişti.

Un purtător de cuvânt al International SOS a declarat pentru CNN că această hartă este realizată pe baza evaluărilor furnizate de clienţi. O hartă poate fi consultată AICI!

Marea Britanie, SUA, Canada, Australia şi mare parte din Europa sunt listate ca fiind cu risc scăzut. Mare parte din Africa este considerată cu risc ridicat.

Vezi şi

Summitul NATO de la Londra | O aniversare încordată, marcată de tensiuni şi schimburi de replici între Macron şi Trump

Liderii ţărilor aliantei militare NATO se întâlnesc la Londra, miercuri, la o reuniune la Nivel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.