Jerry, un taur din Croaţia, a devenit un veritabil star pe internet în ţara lui după ce a reuşit să evadeze dintr-un abator, informează DPA, preluat de Agerpres.
Animalul de 670 de kilograme a fugit de pe linia de procesare şi a reuşit apoi să îi evite pe îngrijitorii care îl dirijau într-un ţarc, a anunţat luni cotidianul 24Sata.
„Toată tehnologia şi toată mintea pe care noi o aveam nu au fost suficiente pentru a opri acea forţă a naturii”, a spus Petar Skejo, proprietarul abatorului din Kastel Novi, un oraş croat aflat pe coasta Mării Adriatice.
După evadarea lui spectaculoasă, taurul Jerry s-a ascuns în munţi.
„Forţa lui brută şi dorinţa lui de a trăi ne-au învins”, a adăugat Petar Skejo, adăugând că şi-a schimbat planurile şi că doreşte să lase animalul să trăiască.
Între timp, numeroşi internauţi croaţi şi-au exprimat sprijinul faţă de taurul Jerry prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.
„Bravo, eroule Jerry! Mult succes, taur minunat!”, a scris un internaut din Croaţia.
Mulţi alţii au glumit făcând o paralelă între taurul fugar şi valul imigranţilor croaţi care se îndreaptă spre statele mai bogate din Uniunea Europeană.
„Plecat în Germania”, a scris un internaut, în timp ce altul a presupus că animalul „a galopat spre o ţară străină, la fel cum au făcut deja toţi ce care au putut să facă acest lucru”.