Primarul oraşului polonez Gdansk, înjunghiat în cursul unui eveniment caritabil. Atacul a fost filmat – VIDEO

Pawel Adamowicz, primarul oraşului polonez Gdansk, este în stare critică după ce a fost înjunghiat în timp ce se afla pe scena la un eveniment caritabil, au anunţat oficiali polonezi, potrivit postului BBC News, preluat de Mediafax.

Suspectul, un localnic în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut imediat după agresiune. Individul nu a fost oprit să intre pe scenă pentru că avea asupra lui o legitimaţie de presă, relatează mass-media poloneză.

Potrivit relatărilor, suspectul ar fi strigat că a fost închis pe nedrept.

Incidentul a avut loc duminică seară la evenimentul caritabil Marea Orchestră a Crăciunului.

În vârstă de 53 de ani, primarul Pawel Adamowicz a trebuit să fie resuscitat după atac şi este spitalizat în stare critică.

Adamowicz conduce de 20 de ani oraşul Gdansk şi a fost membru al partidului de opoziţie Platforma Civică până în anul 2015.

Adamowicz a suferit răni foarte grave la nivelul abdomenului, a declarat Dr. Tomasz Stefaniak, director al Centrului Clinic Universitar din Gdansk, care a precizat că primarul a trecut printr-o operaţie care a durat cinci ore.

„Rămâne într-o stare foarte, foarte gravă. Următoarele ore sunt decisive”, a mai afirmat Dr Tomasz Stefaniak.

Suspectul a fost recent eliberat din închisoare. Acesta a afirmat că a fost torturat în timpul detenţiei.

Potrivit unei înregistrări din momentul atacului, agresorul a strigat: „Mă numesc Ştefan. Am fost închis pe nedrept. Platforma Civică m-a pus acolo şi de asta Adamowicz trebuie să moară”.

Agresorul a fost condamnat la închisoare pentru jefuirea unei bănci, ispăşind o pedeapsă de peste cinci ani de închisoare. El urmează să fie audiat luni de autorităţi, relatează presa locală, citată de agenţia Dpa.

Mai mulţi oficiali polonezi, inclusiv premierul Mateusz Morawiecki şi preşedintele Andrzej Duda, au condamnat atacul.

Ministrul de Interne de la Varşovia, Joachim Brudzinsk, a afirmat că atacul este „un act inexplicabil de barbarie”.

Vezi şi

Robbie Williams nu a putut să iasă din casă timp de trei ani. Care este motivul – VIDEO

Cântăreţul Robbie Williams n-a putut să iasă din casă timp de trei ani din cauza …