În Statele Unite a avut loc prima execuţie din 2019

Statele Unite au efectuat miercuri prima execuţie din 2019, cea a unui bărbat condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui poliţist în urmă cu peste 30 de ani, relatează AFP, preluat de Agepres.

Robert Mitchell Jennings, în vârstă de 61 de ani, a primit o injecţie letală în camera morţii din penitenciarul Huntsville, în Texas.

La 19 iulie 1988, el a jefuit un cinema erotic din Houston cu un complice şi apoi a pătruns într-o librărie învecinată, conform unor documente judiciare.

Poliţistul Elston Howard, de 24 de ani, era în interior şi discuta cu un angajat deoarece librăria difuza fără autorizaţie filme pornografice, a relatat presa locală.

Jefuitorul l-a împuşcat imediat pe agentul de poliţie. Odată ajuns în maşina complicelui său, Robert Mitchell Jennings i-a explicat acestuia ce s-a întâmplat. Acesta i-a cerut atunci să iasă din maşină şi l-a împuşcat în mână.

Rănit, Robert Mitchell Jennings s-a dus la un spital şi a fost arestat.

El a fost condamnat la moarte în 1989 şi a încercat de atunci mai multe recursuri. În încercarea de a-l salva, apărătorii săi au invocat copilăria sa dificilă şi retardul său intelectual.

În această săptămână, o curte de apel a respins un ultim recurs, care viza erori în apărarea sa în trecut.

În SUA au avut loc 25 de execuţii în 2018, dintre care 13 numai în statul Texas.

Vezi şi

A murit omul care apare în una dintre cele mai celebre fotografii din istorie

George Mendonsa, marinarul care apare în una dintre cele mai celebre fotografii din istorie, a …