ANALIZĂ | Spre Davos se îndreaptă o mulţime de crize, dar puţini lideri mondiali

O sumă de crize vor ţine câţiva lideri mondiali departe de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) de la Davos săptămâna viitoare, care are loc pe fondul sporirii temerilor legate de perspectivele sumbre, economice şi politice, globale, scrie Mediafax.

Disputele comerciale, relaţiile internaţionale dificile, Brexit şi o încetinire a creşterii, care ar putea împinge economia mondială în recesiune, vor fi temele principale ale întâlnirii ce va avea loc în perioada 22-25 ianuarie.

Raportul privind riscurile globale al WEF a dat tonul întâlnirii, cu un avertisment legat de apariţia unor potenţial căderi economice generate în parte de tensiunile geopolitice dintre marile puteri.

Aproximativ 3.000 de şefi de afaceri, guvern şi membri ai societăţii civile urmează să se adune în staţiunea elveţiană, dar printre ei se vor afla doar trei lideri ai Grupului celor Şapte ţări cele mai industrializate: prim-ministrul japonez Shinzo Abe, cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Giuseppe Conte.

Donald Trump, care s-a aflat anul trecut în lumina reflectoarelor la Davos, nu va participa, fiind ocupat cu situaţia de criză prin care trece guvernul american.

Omologul său francez Emmanuel Macron este, de asemenea, ocupat cu protestele „vestelor galbene” şi va sări peste întâlnire, iar Theresa May se luptă pentru a găsi un consens asupra lui Brexit.

Liderii Rusiei şi Indiei evită Davos, în timp ce preşedintele chinez îşi trimite un adjunct.

Un oficial din administraţia SUA a declarat că delegaţia SUA, care îi include pe secretarul de stat Mike Pompeo şi secretarul pentru comerţ Wilbur Ross, va discuta importanţa reformării unor instituţii precum Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Trump a criticat aspru globalizarea şi a pus sub semnul întrebării participarea Americii la instituţii multilaterale, cum ar fi OMC, cerând o revizuire a regulilor comerţului internaţional.

Observatorii Davos au spus că absenţa atâtor lideri de vârf în acest an nu înseamnă că forumul şi-a risipit magia de scena globală pe care politicienii de top îşi prezintă agendele. „Abe merge la Davos nu doar ca prim-ministru japonez, ci şi ca preşedinte al G20. Va fi o oportunitate perfectă de a pune bazele viitoarelor reuniuni ale G20 „, a declarat o sursă guvernamentală japoneză familiarizată cu afacerile internaţionale.

„Desigur, pot exista inconveniente, cum ar fi lipsa oportunităţilor de a organiza întâlniri bilaterale, dar acest lucru nu va submina importanţa Davosului”, a spus sursa citată.

Un oficial chinez care a participat în mod regulat la Davos, dar nu va merge în acest an, a declarat că China nu s-a aşteptat niciodată să facă progrese în ceea ce priveşte relaţia cu Statele Unite în cadrul reuniunii. „Este doar o ocazie pentru a face declaraţii politice”, a spus el.

Prezenţa scăzută a principalilor lideri occidentali poate, de asemenea, să genereze mai mulă vizibilitate pentru personalităţile politice care altfel s-ar putea afla într-un con de umbră. Davos va fi prima ieşire internaţională importantă a preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, ales pe fondul unui val de naţionalism anti-instituţional şi conservator.

Pentru liderii de afaceri, valoarea lui Davos nu este atât de importantă pentru sesiunile publice, ci mai degrabă pentru întâlnirile şi discuţiile conexe. „Este cel mai bun loc pentru idei şi conexiuni şi pentru a te face cunoscut”, spune Chen Linchevski, CEO al Precognize, un start-up israelian ce furnizează un software care previne eşecurile tehnice sau de calitate în fabrici.

„Este un fel de loc unde în câteva zile te întâlneşti cu oameni pe carenu i-ai întâlni cu uşurinţă altfel”, a spus Linchevski, care a plătit 50.000 de franci elveţieni (50.495 dolari) pentru a participa la eveniment.

Vezi şi

A murit omul care apare în una dintre cele mai celebre fotografii din istorie

George Mendonsa, marinarul care apare în una dintre cele mai celebre fotografii din istorie, a …