O filipineză a fost aleasă Miss Universe 2018 – FOTO, VIDEO

Catriona Gray, reprezentanta statului Filipine, a fost numită Miss Universe la cea de-a 67-a ediţie a concursului de frumuseţe, care a avut loc în Bangkok, Thailanda, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax.

Anul acesta, au participat la celebra competiţie reprezentantele a 93 de ţări.

Filipineza Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, a ocupat primul loc, fiind desemnată Miss Universe, în timp ce Tamaryn Green, din Africa de Sud, s-a situat pe poziţia secundă, iar podiumul a fost completat de Sthefany Gutierrez, din Venezuela.

Anul trecut, titlul de Miss Universe i-a revenit lui Demi-Leigh Nel-Peters, din Africa de Sud.

Tema ediţiei de anul acesta a competiţiei de frumuseţe Miss Universe a fost „Să le acordăm putere femeilor”, iar din juriu au făcut parte şapte reprezentante ale sexului frumos, foste câştigătoare ale concursului, femei de afaceri şi un designer.

Vezi şi

Promisiunile Ursulei von der Leyen în fața Parlamentului European: acţiune climatică, egalitate de gen, taxarea giganţilor IT şi un nou pact pe migraţie – VIDEO

Ursula von der Leyen a promis marţi, în Parlamentul European, stabilirea unor obiective mai ambiţioase …