Acasă / Politică & Diplomaţie / Cum s-au văzut de la PSD criticile lui Timmermans: „Un rechizitoriu slab realizat” | VIDEO
Frans Timmermans / © European Union 2018 - Source: EP

Cum s-au văzut de la PSD criticile lui Timmermans: „Un rechizitoriu slab realizat” | VIDEO

Deputatul PSD Horia Nasra consideră că Frans Timmermans, oficial al Comisiei Europene, a prezentat luni seara „un rechizitoriu slab realizat, cu argumente din documente depăşite – un raport al MCV din 2017 și un raport provizoriu al Comisiei de la Veneția despre modificările aduse legilor justiției”.

„Românii au drepturi, nu doar obligaţii în Europa! Nu suntem o colonie de mâna a doua încât un înalt demnitar al Uniunii Europene să conteste deciziile Curţii Constituţionale dintr-o ţară membră și să ameninţe un membru al Uniunii cu aducerea în faţa instanţei, invocând, în acelaşi timp un mecanism , MCV-ul, care, în acest moment nu mai are bază legală. Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi-a încetat efectele juridice după trei ani de la momentul aderării, perioadă în care puteau fi aplicate clauzele de salvgardare. După trei ani nu se mai pot iniția astfel de sancțiuni, deci instrumentul prin care se făcea monitorizarea și se preveneau sancțiunile a rămas fără obiect” a declarat deputatul PSD Horia Nasra.

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, luni seară, în legătură cu reformarea legilor justiţiei în România şi a formulat semne de întrebare privind procedura care a condus la demiterea procurorului-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene se declară preocupat de situaţia statului de drept în România
Timmermans a criticat, luni, modificarea legilor Justiţiei, afirmând că CE nu va ezita să aducă „în faţa instanţei guvernul român dacă regulile sunt încălcate”.

„Suntem cu toţii conştienţi că iniţiativele decise de autorităţile române începând din 2017 în privinţa reformării legilor justiţiei, a codurilor penale şi procedurile referitoare la sistemul judiciar au condus la preocupări (…) atât în România, cât şi la nivel internaţional”, a declarat Frans Timmermans, comisar UE pentru Reglementări, Relaţii Interinstituţionale, Stat de Drept şi Carta Drepturilor Fundamentale, la dezbaterea organizată pe tema situaţiei din România în Comisia Parlamentului European pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), relatează Mediafax.

„Mulţi români sunt îngrijoraţi că modificările propuse pentru aceste legi ar putea submina eforturile îndelungate în combaterea corupţiei şi în asigurarea independenţei justiţiei, iar Comisia Europeană împărtăşeşte foarte mult aceste preocupări”, a adăugat Timmermans, observând că amendamentele propuse la legile justiţiei au fost contestate de multe ori, atrăgând critici atât de la instituţii din România, cât şi din străinătate.

„Din nefericire, realitatea este că Parlamentul României nu a dat până acum semne că ar vrea să răspundă la avizele şi recomandările care au fost emise” de organisme precum GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei) şi Comisia de la Veneţia.

Legile justiţiei „sunt cruciale pentru capacitatea procurorilor de a investiga şi pentru ca judecătorii să poată lua decizii în dosarele de corupţie la nivel înalt”, a subliniat prim-vicepreşedintele CE.

„În acelaşi timp, au apărut reclamaţii privind abuzuri comise de Birourile procurorilor şi de serviciile de informaţii. Acestea necesită investigaţii imparţiale efectuate de autorităţile competente, dar, în primul rând, autorităţile naţionale, Parlamentul României şi instanţele trebuie să supravegheze activităţile serviciilor de informaţii”, a continuat Timmermans.

„Pentru a putea evalua în totalitate impactul reformelor din domeniul justiţiei, cerem clarificari suplimentare despre modul în care elementele specifice ale acestor legi ar trebui interpretate”, a subliniat Timmermans.

În concluzie, independenţa justiţiei şi capacitatea acesteia de a combate corupţia sunt elemente esenţiale în evaluarea României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

„Am observat progrese în trecut, uneori progrese spectaculoase, dar acum există riscul real ca lucrurile să se îndrepte înapoi într-un mod care ar avea efecte negative nu doar nu doar asupra democraţiei din România, ci şi pentru locul pe care România şi l-a construit ca stat membru în ultimii ani. Comisia Europeană le-a cerut în mod repetat autorităţilor române să regândească modul de acţiune şi să construiască un consens larg asupra direcţiei înainte. Astăzi, vreau să repet acest apel (…)”, a insistat Timmermans.

„Aş reitera că reprezentanţii Comisiei Europene sunt pregătiţi de fiecare dată să coopereze şi să ofere susţinere României în acest proces (…). Sper că acest dialog va continua. Dar nu pot ascunde faptul că ultimele evenimente reprezintă o sursă de procupări din ce în ce mai mari”, a subliniat oficialul UE.

„Situaţia din România s-a deteriorat. Trebuie să fiţi siguri că toate evenuimentele vor fi evaluate în totalitate şi vor fi reflectate în raportul MCV. După cum am subliniat în mod repetat, un pas înapoi ar fi o dezamăgire majoră pentru numeroşii prieteni ai României, dar, cel mai mult, pentru cetăţenii României. Au fost înregistrate progrese, dar încă nu sunt ireversibile. Dimpotrivă, cele mai recente evenimente pun sub semnul întrebării aceste progrese, cu riscul subminării obiectivului nostru comun de a avea în România o situaţie constant pozitivă. (…) Ar fi o tragedie ca în ultimul kilometru al maratonului aţi începe să mergeţi înapoi. Asta este ceea ce mă îngrijorează”, a spus Timmermans, exprimând speranţa că dialogul cu autorităţile de la Bucureşti va produce rezultate pozitive.

Timmermans a lăudat activitatea DNA sub conducerea Codruţei Kovesi şi a vorbit despre procedura de evaluare a procurorului general

„În ceea ce priveşte demiterea şefei DNA şi în ceea ce priveşte numirea procurorului general, decizia finală în cazul demiterii şefei DNA aparţine preşedintelui. CCR l-a obligat în acest caz pe preşedinte, care iniţial s-a opus, să fie de acord cu această demitere. Drept urmare şefa DNA a fost demisă”, a declarat Frans Timmermans.

El a lăudat activitatea DNA din perioada condusă de Laura Codruţa Kovesi.

„Aş vrea să amintesc că activitatea DNA a fost unul dintre motivele principale pentru care raportul din ianuarie 2017 din MCV a fost unul mai degrabă pozitiv. Procedurile robuste pentrui numirea şi demiterea procurorilor au făcut întotdeauna parte din recomandările noastre. Întotdeauna am solicitat autorităţilor române să facă apel la recomandările Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este unul dintre elementele din MCV care nu au fost implementate. Procedura de evaluare lansată de curând în ceea ce priveşte procurorul general ridică întrebări similare şi îngrijorătoare”, a mai spus Timmermans.

Vezi şi

Vasile Dâncu: Centenarul. A fost sau n-a fost?

România există. Ce facem cu ea? De mai bine de un an, în fiecare zi, …