Acasă / Life & Style / Actriţa Gwyneth Paltrow şi producătorul Falchuk s-au căsătorit la New York
Gwyneth Paltrow & Brad Falchuk / foto TRF/ MEGA

Actriţa Gwyneth Paltrow şi producătorul Falchuk s-au căsătorit la New York

Actriţa Gwyneth Paltrow şi scenaristul şi producătorul de televiziune Brad Falchuk s-au căsătorit într-o ceremonie privată sâmbătă seară la o reşedinţă din Hampton în New York în prezenţa familiei, prietenilor şi a numeroase vedete, potrivit portalului E! News, citat de EFE și preluat de Agerpres.

Gwyneth Paltrow, 46 de ani, şi Falchuk, 47 de ani, au început să aibă o legătură în 2014, după ce s-au cunoscut la filmările serialului de televiziune ‘Glee’, una dintre producţiile cu care este responsabil Falchuk. Soţul lui Gwyneth este totodată producătorul popularei serii American Horror Story.

Totuşi relaţia lor a devenit publică de abia în 2015, notează portalul de ştiri.

Potrivit E! News, la ceremonie au asistat vedete precum Cameron Díaz şi soţul ei rockerul Benji Madden, Steven Spielberg, Robert Downey Jr şi soţia sa Susan, precum şi Jerry Seinfeld şi soţia sa Jessica, care vineri seara au oferit mirilor o cină cu repetiţie înainte de nuntă.

Pentru amândoi este vorba de a doua căsătorie.

Gwyneth Paltrow a mai fost căsătorită cu solistul trupei Coldplay, Chris Martin, iar cei doi au rămas buni prieteni.

Chris şi trupa sa au oferit sâmbătă chiar înainte de nuntă un recital în cadrul galei Global Citizen Festival desfăşurată în Central Park din New York.

Portalul din lumea spectacolului notează că nu se ştie dacă Chris Martin a participat la nuntă. Cei doi au divorţat în 2016 şi împart custodia asupra celor doi copii Apple şi Moses.

La rândul său, Falchuk a mai fost căsătorit cu producătoarea de televiziune Suzanne Bukinik şi au divorţat după zece ani de căsnicie în 2013. Au de asemenea doi copii împreună, Isabella şi Brody.

Gwyneth şi Falchuk şi-au anunţat logodna la începutul anului acesta, în ediţia din ianuarie a revistei Goop.

Vezi şi

Protest extrem la New York: A escaladat Statuia Libertăţii – VIDEO

Poliţia a reţinut o femeie care a escaladat Statuia Libertăţii din New York în semn …