Acasă / Focus / Cântăreţ celebru: ”L-am văzut pe Dumnezeu”

Cântăreţ celebru: ”L-am văzut pe Dumnezeu”

Cântăreţul britanic Paul McCartney a acordat un interviu pentru săptămânalul duminical The Sunday Times în care fostul solist al trupei The Beatles a vorbit despre credinţa lui într-o „entitate superioară” şi a dezvăluit că s-a „întâlnit faţă în faţă cu Dumnezeu”, informează PA, preluat de Agerpres.

Legendarul muzician britanic a precizat că acea experienţă – care a avut loc după ce a consumat droguri – i-a oferit sentimentul că „există ceva mai presus decât noi”.

„Am luat odată un drog, MDT… Şi l-am văzut pe Dumnezeu, era un lucru uimitor de înalt şi m-am simţit umil”, a declarat Paul McCartney.

Precizând că acea experienţă a reprezentat mai degrabă „un indiciu” decât un moment care să îi schimbe viaţa, artistul britanic a adăugat:

„Era uriaş. Un zid masiv, al cărui vârf nu puteam să îl văd, iar eu mă aflam la baza lui. Oricine ar putea să spună că era doar efectul drogului, o halucinaţie, dar… am simţit că am văzut un lucru care era mai presus decât noi, oamenii”.

Dimetiltriptamina – sau DMT – este o substanţă psihoactivă naturală ce poate fi inhalată printr-o pipă, iar mulţi dintre utilizatorii săi raportează apoi experienţe extracorporale şi viziuni „spirituale”.

Artistul britanic, în vârstă de 76 de ani, care susţine în această perioadă un nou turneu, a dezvăluit în acelaşi interviu că fosta lui soţie, Linda, decedată în 1998, „s-a întors” pentru a-i transmite un semnal.

Precizând că episodul s-a petrecut după ce a văzut o veveriţă albă într-o regiune rurală, starul britanic a spus că experienţa în cauză a fost „un moment minunat”, care i-a permis să fie încredinţat de faptul că persoanele dragi lui şi care au decedat „îl privesc de sus, din ceruri”.

Paul McCartney, care a revenit în luna iulie în Liverpool pentru a susţine un concert la Cavern Club – pentru prima dată după 1999 -, a dezvăluit şi faptul că l-a învăţat pe rapperul Stormzy să cânte la pian.

„El încearcă să progreseze în muzica sa. În calitatea lui de rapper, credeam că îşi notase nişte versuri, însă acolo se afla un pian. L-am învăţat câteva noţiuni de bază – cum să cânte în gama C mijlocie, să facă un acord, o triadă şi, apoi, pornind de acolo, să cânte în D minor, E minor, F, G, A minor şi i-am spus că asta era suficient pentru toată lumea”.

Turneul „Freshen Up” al cântăreţului Paul McCartney, care debutează în Canada în această lună, promovează cel mai recent album de studio al starului britanic, „Egypt Station”, ce va fi lansat pe 7 septembrie.

Vezi şi

Textul rugăciunii „Tatăl Nostru” va fi modificat. Ce se schimbă

Reprezentanţii Conferinţei episcopale italiene au anunţat, joi, că textul rugăciunii „Tatăl Nostru” va fi modificat, …