Acasă / Focus / Vladimir Putin a acordat titulatura onorifică „Transilvania” unui regiment al forţelor armate ruse
foto Getty Images

Vladimir Putin a acordat titulatura onorifică „Transilvania” unui regiment al forţelor armate ruse

Preşedintele Vladimir Putin a acordat titulaturi onorifice unor unităţi militare ruse pentru a comemora regimente şi divizii sovietice care s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, printre titulaturi regăsindu-se nume de oraşe şi regiuni din România, Ucraina, Belarus, Polonia şi Germania.

Astfel, regimentul 400 de artilerie autopropulsată a primit titlul onorific „Transilvania”, informează agenţia de ştiri UNIAN, citată de Mediafax.

Decretele, care au fost semnate de Putin la finalul lunii iunie, şi date publicităţii pe 2 iulie, au drept scop „să conserve tradiţiile militare şi istorice glorioase şi să crească loialitatea faţă de patrie şi simţul de datorie militară în rândul personalului militar”.

Însă această acţiune ar putea irita ţările vizate, mai ales în state precum Polonia, unde armata sovietică este privită mai degrabă ca o forţă de ocupaţie decât ca o armată de eliberare.

Relaţiile Moscovei cu cele mai multe ţări vecine din Europa s-au deteriorat după anexarea regiunii Crimeea şi intervenţia Rusiei în conflictul din Ucraina.

Vezi şi

Fostul patron al echipei AC Milan a dispărut. Este căutat de poliţia din China pentru datorii neplătite

Omul de afaceri chinez, Li Yonghong, fostul patron al clubului AC Milan, s-a ascuns şi …