Real Madrid – Bayern Munchen 2-2. „Galacticii”, în cea de-a treia finală consecutivă de Champions League

Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen | Real Madrid, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale competiţiei, s-a calificat în a treia sa finală consecutivă de Liga Campionilor la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Bayern Munchen, 2-2 (1-1), marţi seara, pe stadionul ”Santiago Bernabeu”, în manşa secundă a semifinalelor, relatează Agerpres.

Învinsă cu 2-1 la Munchen, Bayern a deschis scorul rapid pe Bernabeu, după doar trei minute, prin Joshua Kimmich, care a sancţionat o eroare a fundaşului Sergio Ramos. Madrilenii au revenit la scurt timp, Karim Benzema egalând (11) din centrarea lui Marcelo.

Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen | Scorul la pauză a fost egal, deşi bavarezii au avut o mare ocazie prin James Rodriguez (33), după ce Navas respinsese mingea expediată de Lewandowski. Bayern ar fi putut primi penalty în prelungirile primei reprize (45+1), dar arbitrul nu a acordat lovitură de pedeapsă la henţul lui Marcelo.

Real a avut un început foarte bun de repriză secundă, trecând în avantaj (46), după o greşeală imensă a portarului Ulreich, la o pasă înapoi riscantă a lui Tolisso, erori sancţionate de Benzema.

Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen | Bayern a reluat ofensiva, iar Alaba a avut o şansă bună, însă Navas a respins şutul său în corner (51). Ronaldo putea încheia conturile (55), dar a ratat incredibil din faţa porţii.

Campioana Germaniei a restabilit egalitatea în min. 63, prin columbianul James Rodriguez, jucător împrumutat de Bayern de la Real, care a reluat în plasă mingea blocată iniţial de Varane.

Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen | Până la final, Bayern a mai avut ocazii prin Tolisso (74), James (75) şi Hummels (90+2).

Juventus (1996/98) este ultima echipă care a jucat trei finale la rând în Champions League.

Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen | Finala va avea loc pe 26 mai, la Kiev, a doua finalistă urmând să fie stabilită miercuri, dintre Liverpool şi AS Roma, după ce ”cormoranii” au câştigat în tur cu 4-1.

Real Madrid – Bayern Munchen 2-2 (1-1)
Au marcat: Karim Benzema (11, 46), respectiv Joshua Kimmich (3), James Rodriguez (63).
Madrid, stadion ”Santiago Bernabeu”: 81.000 spectatori
Liga Campionilor – semifinale (retur)
În tur: 2-1.

Au evoluat echipele:

Real Madrid: 1. Keylor Navas – 17. Lucas Vazquez, 5. Raphael Varane, 4. Sergio Ramos (căpitan), 12. Marcelo – 8. Toni Kroos, 10. Luka Modric, 23. Mateo Kovacic (14. Casemiro, 73), 20. Marco Asensio (6. Nacho Fernandez, 88) – 9. Karim Benzema (11. Gareth Bale, 72), 7. Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.

Rezerve neutilizate: 13. Casilla – 15. Theo Hernandez, 21. Borja Mayoral, 24. Dani Ceballos.

Bayern: 26. Sven Ulreich – 32. Joshua Kimmich, 4. Niklas Suele, 5. Mats Hummels, 27. David Alaba – 24. Corentin Tolisso (2. Sandro Wagner, 74), 6. Thiago Alcantara – 25. Thomas Mueller (căpitan), 11. James Rodriguez (8. Javi Martinez, 84), 7. Franck Ribery – 9. Robert Lewandowski. Antrenor: Jupp Heynckes.

Rezerve neutilizate: 22. Tom Starke – 13. Rafinha, 15. Lukas Mai, 19. Sebastian Rudy, 30. Niklas Dorsch.

Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenţi: Bahattin Duran, Tarik Ongun; arbitri adiţionali: Huseyin Gocek, Barîş Şimşek; arbitru de rezervă: Mustafa Eyisoy (toţi din Turcia)

Cartonaşe galbene: Modric (62), Vazquez (65), Varane (88), Casemiro (89).

Vezi și

Tablou principal e complet! Începe primul tur la Transylvania Open 2026

Meciurile de pe cele două tablouri principale ale Transylvania Open WTA 250 au debutat duminică, …