Coreea de Nord amenință SUA cu „o confruntare nucleară” în cazul anulării summitului Trump-Kim

Choe Son-hui, adjunctă a ministrului nord-coreean de Externe, a declarat că regimul de la Phenian nu va „cerşi pe lângă SUA pentru dialog” şi a ameninţat Washingtonul cu „o confruntare nucleară” în cazul anulării summitului între liderii celor două ţări, informează cotidianul The Guardian, citat de Mediafax.

Soarta summitului depinde în „totalitate” de Statele Unite, a mai declarat aceasta.

Declaraţiile dure ale oficialului nord-coreean vin în contextul în care preşedintele american Donald Trump a semnalat marţi că întrevederea programată cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, ar putea fi amânată.

Regimul din Coreea de Nord a schimbat recent tonul faţă de Coreea de Sud şi faţă de Statele Unite, semnalând intenţia de a anula întrevederea lui Kim Jong-Un cu Donald Trump, criticând dur exerciţiile comune efectuate de militari sud-coreeni şi americani.

Într-un comunicat dat publicităţii de agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA, Choe Son-hui l-a catalogat drept „nătâng politic” pe vicepreşedintele american Mike Pence pentru că acesta a comparat Coreea de Nord „un stat cu arme nucleare, cu Libia, care doar a instalat câteva echipamente şi s-a jucat în jurul lor”.

Oficialul nord-coreean l-a descris drept „ignorant şi inept” pe Pence după ce aceasta a afirmat că regimul de la Phenian ar putea „ajunge precum Libia”.

Dictatorul libian Muammar al-Gaddafi a renunţat în 2003 la programul său nucelar în urma presiunilor internaţionale, după care regimul său s-a prăbuşit după o revoluţie, sprijinită de mai multe state NATO, Gaddafi fiind ucis de rebeli.

Vezi și

Anunțul șefului armatei britanice: „Fiii și fiicele Marii Britanii” trebuie să fie pregătiți să lupte

Rusia reprezintă o amenințare tot mai mare pentru securitatea Marii Britanii, iar întreaga societate trebuie …