Acasă / Economie / Cei care „pariază” pe războiul nuclear investesc în aur

Cei care „pariază” pe războiul nuclear investesc în aur

Aurul, simbolul activelor de refugiu, văzut drept un scut împotriva turbulenţelor şi a incertitudinii de pe pieţele financiare, s-a apreciat luni cu 0,7%, pe fondul testării cu succes de către regimul de la Phenian a ceea ce pare a fi o bombă termonucleară, cea mai puternică din arsenalul nord-coreenilor, scrie Mediafax.

Paradoxal sau nu, în condiţiile în care bursele lumii sparg maxime după maxime, a unei economii mondiale în creştere şi a rezultatelor financiare din ce în ce mai bune, ce au antrenat de altfel creşteri ale claselor de active mai riscante, aprecierea aurului de la începutul acestui an este de 15%, cu cinci puncte procentuale peste referinţa bursei americane.

Pe lângă frica generată de o posibilă confruntare militară, puţin probabilă momentan în viziunea experţilor, ca urmare a costului imens de vieţi omeneşti provocat de aceasta, anxietăţile investitorilor provin şi din seria nesfârşită de scandaluri de la Washington.

Vezi şi

Pălăria purtată de Harrison Ford în filmul Indiana Jones, vândută la licitaţie cu o sumă colosală

Aproape 400.000 de lire s-a plătit pentru pălăria purtată de Indiana Jones (Harrison Ford) care …

Un comentariu

  1. Incep cu un banc…”un ascultator intreaba …Dupa explozia nucleara putem merge la WC? la care raspunsul este concis…daca va mai gasiti curul”
    Asa si eu va raspind ….ce faceti cu aurul….dupa ce iesiti din buncar…. pe un teren selenar radioactiv…cu nivel mortal de iradiere si fara fauna si flora.Iar in jur cativa ZOMBII va pindesc sa va fure din alimentele salvate.
    Va dati seama de ridicolul cu akizitia de aur ,inutila in caz de atac nuclear nimicitor.