Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, pledează pentru consolidarea rolului militar al Europei, pronunţându-se în favoarea ideii unei Uniuni Europene „superputere nucleară” şi cerând modificarea actualului Tratat comunitar, relatează Mediafax.
„Uniunea Europeană a fost un proiect de succes până când au fost făcute două erori majore: Tratatul de la Lisabona şi criza refugiaţilor”, afirmă Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ din Polonia, Lege şi Justiţie (PiS, dreapta).
Liderul polonez pledează pentru consolidarea puterii militare a Uniunii Europene.
„Eu aş saluta o Europă ca superputere atomică, una care să poată ţine pasul cu Rusia”, declară Jaroslaw Kaczynski.
El a cerut şi modificarea tratatelor comunitare în sensul creşterii puterilor statelor naţionale în procesul decizional la nivelul Uniunii Europene.
„În prezent, doamna Angela Merkel (cancelarul Germaniei – n.red.) este numărul unu în Europa, iar aceasta nu este o situaţie sănătoasă. Este necesară creşterea competenţelor statelor naţionale şi reducerea atribuţiilor Uniunii Europene”, subliniază Jaroslaw Kaczynski, într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
Liderul polonez consideră că refugiaţii trebuie să primească asistenţă, dar în centre de cazare situate în afara Uniunii Europene.
„O primire masivă a refugiaţilor în Europa ar echivala cu lichidarea civilizaţiei formate pe bazele creştinismului”, a atras atenţia Jaroslaw Kaczynski.