Consiliera lui Donald Trump, Kellyanne Conway, a reuşit să înfurie utilizatorii reţelelor de socializare, după ce imaginile apărute cu ea în Biroul Oval au arătat-o în ipostaze controveste, scrie Daily Mail, citat de Mediafax.
La un moment dat, aceasta este surprinsă în timp ce trimite mesaje, în aceeaşi poziţie nefirească şi nedemnă de o întrevedere oficială.
Imaginile au stârnit cu atât mai multe comentarii cu cât evenimentul era dedicat întrevederii dintre Trump şi liderii de culoare ai unor universităţi şi colegii de prestigiu din Statele Unite ale Americii.
Americanii au scris că modul în care s-a comportat Conway denotă lipsă de respect şi că acest moment nu poate fi considerat unul oficial şi nu poate fi luat în serios.
Kellyanne Conway bravely back at work and after she lost her legs in the Bowling Green Massacre pic.twitter.com/U7gsuBSi5H
— Unnamed Insider ? (@Unnamedinsider) February 28, 2017
La începutul lunii februarie, Conway a fost ţinta unui alt scandal. Aceasta ar fi încălcat normele de etică federale ale SUA îndemnând oamenii să cumpere produsele de modă comercializate de Ivanka Trump, fiica preşedintelui, potrivit The New York Times.
„Mergi şi cumpăra lucrurile produse de Ivanka, este ceea ce aş spune”, a declarat Conway în cadrul unui interviu la Fox News. „Am de gând să vă ofer o reclamă gratis: Mergeţi să cumpăraţi astăzi, oameni buni. Găsiţi totul online.”