Tom Hanks îl desfiinţează Donald Trump: „Un balon egocentric și simplist”

Vedeta americană de cinema Tom Hanks l-a catalogat, joi, la Roma, pe candidatul republican la alegerile pentru Casa Albă, Donald Trump, drept ”un balon egocentric și simplist”, informează AFP.

Tom Hanks, un important susținător al Partidului Democrat, care a participat la Festivalul de Film de la Roma, eveniment în cadrul căruia a primit un premiu pentru întreaga sa carieră, l-a comparat pe Trump cu fostul premier italian Silvio Berlusconi. Vedeta i-a imitat pe jurnaliștii prezenți în sală, la conferința de presă:

”Tom, Tom, te rog. De ce Trump? De ce?”, iar eu am spus: „Pentru același motiv pentru care voi sunteți italieni. De ce Berlusconi? De ce?”.

Tom Hanks a făcut recent declarații legate de Donald Trump, la ”Access Hollywood”. Actorul a spus că trebuie să fie ales un om cu experiență în politică, așa cum e Hillary Clinton.

”Dacă am un abces dentar și trebuie să fac o operație, n-o să mă duc la un tip care spune: ‘Da, cred că mă descurc să fac o operație. Mă duc la cineva care face asta de 30 de ani și a făcut asta de milioane de ori și știe toate detaliile. Votez pentru Hillary Clinton pentru eu cred că e mult mai calificată să fie președinte al Statelor Unite și în același timp să se descurce cu alte lucruri pe care lumea i le servește unul după altul”, a spus actorul.

Întrebat ce se va întâmpla dacă totuși Donald Trump va câștiga alegerile, Tom Hanks a spus că în acest caz ”va fi o zi întunecată pentru planetă”.

În ceea ce privește înregistrarea din 2005 în care Donald Trump vorbește în termeni vulgari despre femei, care a fost făcută publică recent și pentru care magnatul s-a scuzat spunând că a fost o ”discuție de vestiar”, Hanks a declarat că se simte ofensat ca bărbat.

”Sunt ofensat ca bărbat. Nu sunt ofensat ca soț sau ca tată; sunt ofensat ca tip. Nu e corect la muncă. Nu e corect în vestiar. E greșit. Punct.”, a declat Hanks completând că Trump „era la muncă. Nu era într-un vestiar”.

De asemenea, vedeta a mai spus că politica este ”un circ” și o ”luptă cu pumnii” spunând că ”trebuie mereu să votezi pentru cum vrei să arate viitorul”.

sursa: AGERPRES

Vezi și

Oana Gheorghiu, care l-a făcut pe Trump „golan”, numită vicepremier de președintele Nicușor Dan, la propunerea lui Ilie Bolojan

Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de …