foto ChinaFotoPress / ChinaFotoPress via Getty Images

Cel mai mare pod de sticlă din lume s-a deschis în munţii Avatar – FOTO, VIDEO

A fost inaugurat „cel mai mare şi cel mai lung pod de sticlă din lume”. Deşi construcţia sa a fost finalizată la finalul anului trecut, deschiderea pentru publicul larg a fost una mult aşteptată din cauza numeroaselor teste de siguranţă.

Vizitatorii se pot bucura de acum de priveliştea spectaculoasă şi de senzaţiile extreme pe care le oferă podul de sticlă situat între două piscuri cunoscute drept Munţii Avatar (filmul a fost filmat aici), în centrul Chinei, transmite BBC, citat de Mediafax.

Finalizată în decembrie anul trecut, construcţia podului lung de 430 de metri a costat 3,4 milioane de dolari. Acesta este suspendat la 300 de metri înălţime şi a fost pavat cu 99 de panouri de sticlă transarentă, în 3 straturi.

Potrivit oficialilor chinezi, podul – proiectat de arhitectul israelian Haim Dotan – de 6 metri în înălţime, are depăşit deja recordurile mondiale pentru arhitectură şi construcţie.

Vezi și

Accident de tren în Germania, cu cel puțin trei morți și zeci de răniți. Ce a provocat dezastrul – VIDEO

Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și mai multe au fost rănite după ce …