Cotidianul american Boston Globe a încercat să-și imagineze, în ediţia de sâmbătă, cum ar arăta America dacă Donald Trump ar câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie și a publicat o primă pagină „alternativă” cu titluri precum „Încep deportările” sau „Piețele se prăbușesc și se conturează un război comercial” și un editorial extrem de dur în care denunță candidatura miliardarului american la Casa Albă, relatează Agerpres.
Așa-zisa primă pagină, care prezintă viziunea satirică a Boston Globe a unei Americi conduse de Trump, „rulează” online la secțiunea „Idei” a ziarului, iar pe pagina 2 a acestei secțiuni este publicat un editorial anti-Trump cu titlul „Partidul Republican trebuie să-l oprească pe Trump”.

„Viziunea lui Donald J. Trump în ceea ce privește viitorul națiunii noastre este pe cât de deranjantă, pe atât de profund neamericană. Este ușor să găsim antecedente în istorie. Ascensiunea unor lideri demagogi este în sine un fenomen foarte comun pe mica noastră planetă. Și ceea ce marchează fiecare dintre aceste episoade negre este eșecul de a ne imagina către ce conduce viziunea unui lider și de a trage o concluzie logică pe baza discursului lui. Prima pagină satirică a acestei secțiuni încearcă să facă exact acest lucru, să-și imagineze cum ar arăta America cu Trump la Casa Albă”, pe baza retoricii și luărilor de poziție ale miliardarului american, scrie Boston Globe în editorialul său anti-Trump.
„Am făcut un exercițiu din a-l crede pe om pe cuvânt. Iar viziunea (lui Trump) despre America promite să fie la fel de îngrozitoare în viața reală, așa cum apare ea negru pe alb pe această pagină. Este o viziune care impune o opoziție activă și angajată. Este nevoie de o opoziție la fel de axată pe blocarea ascensiunii lui Trump la Casa Albă pe cât este de frivol și de nechibzuit efortul lui Trump de a ajunge acolo”, continuă editorialul.
În editorial, ziarul american îl califică pe senatorul de Texas, Ted Cruz, principalul contracandidat al lui Trump pentru nominalizarea republicană, drept „la fel de extremist și poate chiar mai periculos”, și le cere republicanilor, eventual la convenția partidului pentru nominalizarea candidatului republican, care va avea loc în iulie, să elaboreze o alternativă „plauzibilă, onorabilă”, sugerând nume precum cel al președintelui Camerei Reprezentanților, Paul Ryan, sau pe cel al fostului guvernator de Massachusetts, Mitt Romney. Nici Partidul Republican nu scapă de criticile Boston Globe. „Pentru că a urmărit câștiguri politice pe termen scurt, Partidul Republican a ratat multe dintre șansele de a combate curentele pline de ură care amenință acum să-l copleșească”, acuză editorialul.
În afara editorialului anti-Trump, pe prima pagină alternativă sunt publicate o serie de articole pe teme politice, financiare și internaționale care prezintă scenarii suprarealist de îngrijorătoare sau pline de umor negru — comentează Reuters, care a preluat fragmente din editorial — toate pornind de la declarații reale ale lui Trump pe teme precum imigrația ilegală, musulmanii, securitatea națională și Primul Amendament, care interzice, între altele, îngrădirea libertății de exprimare și a libertății presei.
O fotografie color care îl înfățișează pe Trump rostind un discurs este amplasată în partea de sus a paginii, sub un titlu care anunță că „Imigranții ilegali vor fi deportați atât de repede încât ‘vă va lua cu amețeală'” și cu un subtitlu în care cititorii sunt informați că Trump a cerut triplarea personalului din domeniul imigrației, în timp ce „revoltele continuă”.
Un alt „articol” pe această primă pagină satirică începe cu paragraful: „Acțiunile s-au prăbușit din nou vineri în întreaga lume, aceasta fiind cea mai neagră lună (la bursă) înregistrată vreodată, iar războaiele comerciale cu China și Mexic par iminente”. Un alt „articol” se referă la revolta în rândul armatei americane, militarii refuzând să execute ordinul de a ucide familiile militanților grupării teroriste Stat Islamic, o referire la declarațiile cât se poate de reale ale lui Trump care a promis să-i tortureze pe teroriști și să le ucidă familiile. În fine, un alt „articol” tratează problema presei: „O nouă lege privind calomnia vizează ‘lepădăturile’ din presă”, o aluzie deloc subtilă la atacurile constante ale lui Trump la adresa presei.
Într-o notă mai sarcastică, Boston Globe publică și o „știre” în care anunță că Trump se află pe „lista scurtă” a nominalizaților la Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2017. „Isprava lui? A reușit să pună capăt unei schisme vechi de 1.385 de ani între musulmanii suniți și șiiți, care a alimentat conflicte sângeroase pe întreg globul secole la rând”.
Într-o altă „știre” sarcastică este relatat faptul că „președintele Trump, care a făcut campanie pentru reformarea relațiilor comerciale cu China, ‘pentru a face America măreață din nou’, a provocat săptămâna trecută o criză diplomatică după ce a insultat-o pe Peng Liyuan, eleganta primă doamnă a Chinei (…). Trump a postat pe Twitter o fotografie cu noua sa mascotă, un sharpei, un cățeluș cutat pe care l-a botezat Madame Peng. Dar (Trump) nu se căiește și insistă că politica sa externă trebuie să fie ‘imprevizibilă’. Trump a adăugat: ‘Nu înțeleg de ce este atât de ofensată, îmi plac cățelușii drăguți și iubesc femeile! Nu e ca și cum aș fi postat pe Twitter fotografia unui Rottweiler pe nume Merkel'”.
Revenind la tonul serios, într-o „notă a editorului”, ziarul Boston Globe avertizează: „Aceasta este America lui Donald Trump. Ceea ce citiți pe această pagină este ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care candidatul favorit al Partidului Republican și-ar putea pune ideile în practică și ar putea trece de la vorbe la fapte. Mulți americani găsesc că viziunea lui Trump este atrăgătoare, dar echipa editorială a Boston Globe o găsește profund îngrijorătoare”.