Nemeth Zsolt: Dialogul dintre România și Ungaria trebuie relansat; în 2015, este unul al surzilor

Președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat miercuri, la Băile Tușnad, în deschiderea Universității de Vară Tusvanyos, că este nevoie de o relansare a dialogului dintre România și Ungaria, care, în acest moment, poate fi caracterizat ca unul „al surzilor”, informează Agerpres.

Oficialul de la Budapesta a susținut că pentru succesul Europei Centrale se impune atât normalizarea relațiilor româno maghiare cât și a celor maghiaro-poloneze, iar alegerile de anul viitor din cele două țări sunt foarte importante în acest sens.

‘Pentru succesul Europei Centrale se cer două lucruri: Unu — relațiile maghiaro-polone să se normalizeze. Doi: relațiile româno-maghiare să se normalizeze. În anul electoral ce ne așteaptă (…) are importanță cheie dacă (…) alegerile din România și Polonia vor contribui la relansarea dialogului dintre Ungaria și Polonia, Ungaria și România. Fiindcă în clipa de față nu există dialog. În 2015, e un dialog între surzi între România și Ungaria. Și în această situație e evident că cea mai mare miză pentru maghiarii din Ardeal este care va fi direcția politicii naționale ungare în cadrul acestui dialog. Fiindcă politicile naționale și-au mărit miza, valoarea’, a declarat Nemeth Zsolt, potrivit traducerii oficiale.

La cea de-a 26-a ediție a Universității de Vară și Taberei Studențești de la Băile Tușnad sunt invitați aproximativ 200 de lectori, reprezentanți ai Guvernului de la Budapesta, specialiști, profesori universitari, oameni de afaceri, cercetători sau diplomați, cu precădere din Ungaria, dar și din România. Vor fi abordate subiecte politice, economice, culturale și se vor avea loc zeci de concerte. În cursul zilei de sâmbătă, le fel ca în ultimii ani, la lucrările Universității de Vară va participa și premierul Ungariei, Orban Viktor.

Organizatorii susțin că pe toată perioada taberei, numărul total al participanților va ajunge la 45-50.000.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …