Eurodeputatul grec de extremă dreapta Ioannis Lagos, fost membru al partidului neonazist Zorii Aurii, a fost arestat marţi la Bruxelles după ridicarea imunităţii sale parlamentare, informează o sursă din poliţia greacă citată de AFP, relatează Agerpres. Potrivit acestei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul, loannis Lagos, condamnat în ţara sa la 13 ani şi opt luni de închisoare pentru …
Citește mai mult »Tag Archives: Zorii Aurii
5 organizaţii secrete ai căror membri fac practici oculte
În prezent, există asociaţii organizate, cât se poate de serioase, care funcţionează după reguli bine definite şi au un statut pe care multe grupuri secrete şi l-ar dori, a căror membri fac practici oculte, scrie Mediafax. Acestea sunt cinci dintre aceste organizaţii mistice, potrivit Descoperă. 1. Servitorii Luminii Această organizaţie este diferită faţă de celelalte înfiinţate până acum, deoarece membrii …
Citește mai mult »Victorie lejeră a Syriza la alegerile parlamentare din Grecia
Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Fostul premier Alexis Tsipras, liderul partidului radical de stânga Syriza, a câștigat lejer alegerile legislative anticipate de duminică din Grecia, devansându-l cu peste șapte puncte procentuale pe principalul contracandidat de dreapta, Vangelis Meimarakis, liderul partidului Noua Democrație (ND). Conform rezultatelor parțiale după numărarea a peste 53% din buletinele de vot, Syriza a obținut …
Citește mai mult »Syriza şi Tsipras au câștigat alegerile în Grecia. Neo-fasciştii de la „Zorii Aurii”, pe locul 3
Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Partidul de stânga Syriza al fostului premier Alexis Tsipras pare să se îndrepte spre o victorie mai categorică la alegerile legislative anticipate de duminică decât o arătau sondajele de opinie, obținând 35% din sufragii, după numărarea de către Ministerul de Interne de la Atena a puțin peste 10% din voturile exprimate. Formațiunea de …
Citește mai mult »Syriza sau Noua Democrație: Grecii sunt chemați duminică la urne. Rezultatul scrutinului, greu de anticipat
Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Grecii sunt așteptați duminică la urne, într-un scrutin anticipat al cărui rezultat este incert, principalele două partide rivale, SYRIZA (stânga radicală), al fostului premier Alexis Tsipras, și Noua Democrație (ND, dreapta), condus de Vangelis Meimarakis, fiind foarte apropiate în sondajele de opinie. Totuși, conform ultimelor sondaje de vineri, SYRIZA are un ușor avans …
Citește mai mult »