Tag Archives: ştiinţă

Descoperire incredibilă. Ce se află în CENTRUL Pământului

Oamenii de ştiinţă se întreabă de mult timp ce se află în centrul Pământului, iar cele mai recente cercetări susţin o teorie conform căreia planeta noastră ar avea o bilă de fier distinctă în centrul său metalic. Sub crusta exterioară, mantaua şi nucleul exterior lichid se află centrul metalic solid al Pământului – care are de fapt un strat ascuns, …

Citește mai mult »

De la peşti Wakanda până la păianjeni bizari: zeci de noi specii de animale şi plante, descoperite în 2019

Cercetătorii Academiei de Ştiinţe din California au descoperit 71 de noi specii de animale şi plante în 2019. Pe listă sunt flori, peşti, corali, păianjeni, furnici şi reptile identificate în trei oceane şi pe cele cinci continente, arată CNN, citat de Mediafax. Datele adunate cu privire la noile specii ar oferi noi perspective legate de mediu pentru o mai bună …

Citește mai mult »

Ştirile din Știinţă care au uimit lumea în 2018: Redefinirea kilogramului, vaccinul împotriva Ebola, copii cu structura genetică modificată

Ştirile din domeniul ştiinţei au topul lor, iar jurnaliştii de specialitate din toată lumea şi-au anunţat preferinţele în materie, din tot ce s-a întâmplat în 2018, arată portalul Science News, preluat de Mediafax. Jurnaliştii care relatează ştirile din domeniul ştiinţei şi-au făcut propriile topuri cu cele mai importante titluri înregistrate în domeniul lor în 2018. Unele dintre evenimentele alese vorbesc …

Citește mai mult »

Unii oameni încă mai cred că Pământul e plat. iată de ce

Psihologii susţin că au descoperit principalii factori care îi pot determina pe oameni să respingă ideea conform căreia Pământul este rotund şi ştiinţa în general – iar concluziile lor nu au nimic de-a face cu nivelul de inteligenţă sau cu educaţia primită de astfel de persoane. De fapt, ei au descoperit că oamenii care resping dovezile ştiinţifice privind subiecte precum …

Citește mai mult »

Superman e printre noi. Oameni cu super-puteri, pe care ştiinţa nu le poate explica – FOTO, VIDEO

Indiferent dacă sunt savanţi care pot să picteze o capodoperă legaţi la ochi, genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor, oamenii cu abilităţi speciale par să fie numeroşi în societate. Însă puterile speciale pe care le deţin şase persoane, ale căror poveşti …

Citește mai mult »