Un număr de 3.650 imigranți plecați cu trenul din Budapesta au sosit luni la Viena, un adevărat record înregistrat într-o singură zi, în acest an, a anunțat marți poliția austriacă, relatează AFP, citat de Agerpres. Autoritățile ungare au autorizat luni plecarea unor imigranți cu trenul, în pofida faptului că mulți dintre ei nu aveau viză. ‘Verificăm câți dintre ei sunt …
Citește mai mult »Tag Archives: refugiaţi
Sute de imigranţi morţi în largul Libiei, după răsturnarea a două ambarcaţiuni
Sute de persoane ar fi murit joi, după ce două ambarcaţiuni la bordul cărora se aflau până la 500 de imigranţi s-au răsturnat în largul coastelor oraşului libian Zuwara, potrivit unor locuitori şi oficiali, relatează BBC News online, citat de Mediafax. Prima ambarcaţiune, care a a cerut ajutor joi, avea aproape 50 de persoane la bord. A doua ambarcaţiune, înţesată …
Citește mai mult »50 de refugiați, găsiți morți într-un camion în Austria
Aproximativ 50 de refugiați au fost găsiți morți joi într-un camion în estul Austriei, a relatat cotidianul Krone, precizând că primele indicii arată că ei au murit prin sufocare, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne a confirmat faptul că un camion a fost găsit pe o autostradă parcat în apropierea orașului …
Citește mai mult »Criza imigranților: Armata bulgară a trimis blindate la frontiera cu Macedonia
Bulgaria a trimis blindate la patru puncte de frontieră cu Macedonia în sprijinul poliției de frontieră, în cazul unui posibil aflux de imigranți, a anunțat marți Ministerul bulgar al Apărării, citat de France Presse, informează Agerpres. ‘În această etapă vom consolida preventiv paza frontierei asigurată de poliția de frontieră’, a declarat postului de radio local BNR Nikolai Karavainov, un responsabil …
Citește mai mult »Mii de imigranți înaintează către Uniunea Europeană prin Macedonia și Serbia
Mii de imigranți, îndeosebi refugiați sirieni, traversau duminică Macedonia și Serbia în direcția Europei de Vest, relatează AFP, citat de Agerpres. După ce au fost reținute timp de mai multe zile la frontiera greco-macedoneană, peste 6.000 de persoane, potrivit cifrei Crucii Roșii locale, au ajuns de sâmbătă în sudul Serbiei. În satul Miratovac, la frontiera sârbo-macedoneană, de imigranți s-au ocupat …
Citește mai mult »Sute de imigranți au rupt cordoanele de poliție la un post de frontieră grec și au pătruns în Macedonia – VIDEO
Sute de imigranți, îndeosebi sirieni, au pătruns sâmbătă în Macedonia după ce au rupt cordoanele de poliție la postul de frontieră greco-macedonean Gevgelija, relatează AFP, citat de Agerpres. Imigranții au reușit să treacă de gardul din sârmă ghimpată, înfruntând forțele de ordine, care au lansat grenade asurzitoare. Circa 2.000 de refugiați, care speră să ajungă în Europa de Vest, se …
Citește mai mult »Merkel: refugiaţii, o provocare mai mare pentru UE decât criza greacă
Cancelarul german, Angela Merkel, a condamnat duminică atacurile asupra unor centre pentru refugiaţi din Germania şi a avertizat că problema azilului ar putea deveni o provocare mai mare pentru Uniunea Europeană decât criza financiară greacă, relatează AFP în pagina electronică, citată de Mediafax. „Nu este demn de ţara noastră”, a declarat Merkel, după ce a fost întrebată despre cele peste …
Citește mai mult »Oficial libian: Militanţii SI se infiltrează la bordul bărcilor cu imigranţi pentru a ajunge în UE
Traficanţii ascund militanţi ai Statului Islamic în bărci pline cu imigranţi care se îndreaptă către Europa pe Marea Mediterană, a declarat un consilier al Guvernului libian, Abdul Basit Haroun, citat de BBC News Online, informează Mediafax. Oficialii din Italia şi Egipt avertizaseră deja că militanţii Statului Islamic pot ajunge în Europa cu ajutorul bărcilor pline cu imigranţi. Totuşi, experţii au …
Citește mai mult »