Şeful executivului Cataloniei, Carles Puigdemont, se va adresa marţi Parlamentului regional şi ar putea anunţa o declaraţie unilaterală de independenţă faţă de Spania ca urmare a referendumului din 1 octombrie, iar poliţia catalană a fost detaşată în număr mare în zonă, relatează BBC News, citat de Mediafax. Poliţia a instituit perimetre de securitate în apropierea clădirilor publice din Barcelona şi …
Citește mai mult »Tag Archives: Mariano Rajoy
Premierul Rajoy: Spania nu va fi divizată, unitatea naţională va fi protejată
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că Spania nu va fi divizată, la o săptămână după referendumul din Catalonia în cadrul căruia alegătorii au votat covârşitor în favoarea independenţei regiunii, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax. Întrebat dacă există riscul unei divizări a Spaniei, Rajoy a declarat pentru cotidianul Die Welt: „Absolut nu. Spania nu va fi divizată şi …
Citește mai mult »Franţa şi Spania se opun negocierilor separate cu Scoţia. „Dacă Marea Britanie iese din UE, atunci iese şi Scoţia!”
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul Spaniei, Mariano Rajoy, se opun organizării de negocieri pentru admiterea Scoţiei în Uniunea Europeană, informează BBC News online. „Toată lumea se opune acestor negocieri; dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, atunci iese şi Scoţia”, a declarat Mariano Rajoy. „Spania se opune organizării de negocieri cu altcineva în afară de Guvernul Marii Britanii”, a subliniat …
Citește mai mult »Alegeri în Spania: Conservatorii, pe primul loc, dar pierd majoritatea în faţa socialiştilor
Partidul Popular al preşedintelui Guvernului spaniol Mariano Rajoy s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, dar a pierdut majoritatea absolută, în favoarea partidelor de stânga care, împreună, ar putea guverna, potrivit rezultatelor definitive, relatează Reuters online, citat de Mediafax. În cadrul stângii, partidul antiausteritate Podemos intră în Congresul Deputaţilor, camera inferioară a Cortes Generales (Parlamentul spaniol). …
Citește mai mult »Spania ignoră avertismentele UE şi adoptă bugetul pe 2016
Parlamentul spaniol a adoptat bugetul pe 2016 marți seară în ciuda avertismentelor UE că proiectul riscă să afecteze angajamentele fiscale către Bruxelles, relatează DPA, citat de Agerpres în pagina electronică. Majoritatea parlamentară a partidului conservator al prim-ministrului Mariano Rajoy a adoptat bugetul fără sprijinul opoziției, după ce Madridul a respins preocupările UE pe această temă ca nefondate. Partidele de opoziție …
Citește mai mult »Alegeri regionale în Catalonia – scrutin crucial pentru unitatea Spaniei
Duminică în Catalonia are loc un scrutin crucial, votul pentru reînnoirea parlamentului regional fiind considerat de partidele separatiste drept un prim pas către secesiunea de Spania, pe care intenționează să o realizeze cel târziu în 2017, relatează AFP, citat de Agerpres. Principala platformă a susținătorilor independenței, ‘Juntos por el si’ (‘Împreună pentru da’), condusă de Artur Mas, șeful guvernului regional, …
Citește mai mult »Şomajul din Spania, la cel mai mic nivel din ultimii patru ani
Rata şomajului din Spania a scăzut în trimestrul al doilea la 22,4%, cel mai scăzut nivel din aproape patru ani, de la 23,8% în trimestrul precedent, amplificând aşteptările că avansul economic va accelera crearea de noi locuri de muncă, relatează Bloomberg, citat de Mediafax. Şomajul se află la cel mai redus nivel înregistrat după trimestrul al treilea din 2011, cu …
Citește mai mult »