Statele Unite şi principalele ţări din Uniunea Europeană sunt obsedate de ideea controlării Peninsulei Balcanice, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, care a criticat şi decizia Muntenegrului de a adera la NATO, informează agenţia de ştiri Tass, citată de Mediafax. „Ne-am exprimat deja clar poziţia noastră privind târârea în NATO a Muntenegrului. Omologii noştri de la vest, în primul …
Citește mai mult »Tag Archives: breaking news
Top 10 invenţii care au revoluţionat lumea
Carla Hayden, bibliotecara Congresului din Statele Unite ale Americii, a întocmit o listă a inovaţiilor care au schimbat lumea, informează National Geographic, citat de Mediafax. 1. Presa de tipar Presa de tipar a fost inventată în timpul Sfântului Imperiu Roman de către Johannes Gutenberg, în jurul anului 1440. La sfârşitul societăţii medievale, în Europa a avut loc o creştere exponenţială …
Citește mai mult »KLAUS IOHANNIS ÎN SUA | Vom fi unul din cei mai puternici piloni transatlantici în UE – VIDEO
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Forumul Global al American Jewish Committee, că România, ca stat-membru al NATO şi al UE, va fi unul dintre cei mai puternici piloni transatlantici în UE, afirmând că securitatea UE este extrem de importantă pentru cea a Statelor Unite, relatează Mediafax. “SUA are nevoie ca UE, ca partener strategic, să fie puternică şi …
Citește mai mult »Poliţia a stabilit identitatea celui de-al treilea atacator din centrul Londrei
Youssef Zaghba, un bărbat cu cetăţenie marocană şi italiană, a fost identificat de către poliţia britanică drept cel de-al treilea autor al atacului terorist de sâmbătă din centrul Londrei, în urma căruia şapte persoane au fost ucise şi alte 48 au fost rănite, potrivit site-ului BBC News, citat de Mediafax. Poliţia Metropolitană a prezentat o fotografie cu atacatorul şi a …
Citește mai mult »ANALIZĂ | Vizita în SUA între rachetele Patriot, opțiunea pro-americană a României și garanțiile de securitate americane
de Valentin Naumescu Puncte cheie: Pe 20 aprilie a.c., șeful Statului Major anunţa, în conferinţă de presă, că România intenţionează să cumpere rachete americane Patriot[1], procedurile şi termenii contractuali nefiind încă definitivaţi. Anunțul a produs, se pare, nemulţumirea liderului PSD Liviu Dragnea, contrariat de anunțul public (prea timpuriu, din câte înțelegem) al înaltului oficial militar guvernamental. Cel puţin aşa a …
Citește mai mult »TOP | Google, Apple şi Microsoft, cele mai valoroase branduri din lume în 2017
Companiile de tehnologie Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de branduri la nivel mondial, conform clasamentului realizat de grupul de servicii de comunicare WPP şi agenţia de cercetare Kantar Millward Brown, relatează Mediafax. Cel mai valoros brand din lume în 2017 este Google, gigantul american a cărui …
Citește mai mult »Unele bănci din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au oprit tranzacţiile cu Qatarul
Câteva bănci comerciale din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite şi-au oprit afacerile cu băncile din Qatar, din cauza conflictului diplomatic din regiune, potrivit unor surse citate de Reuters, relatează Mediafax. Potrivit surselor Reuters, filialele băncilor comerciale amână acordurile până primesc instrucţiuni din partea băncilor centrale despre modul în care să fie administrate afacerile cu Qatarul. Mai mult, sursele au …
Citește mai mult »ANALIZĂ | Efectul Trump în Qatar. Cum se topeşte o alianţă strategică
de Lelia Munteanu Cuuuuuuuulmea ipocriziei! Qatarul – acuzat tocmai de Arabia Saudită & co de sprijin acordat terorismul. Vă mai amintiţi programul artistic organizat de Arabia Saudită în cinstea vizitei preşedintelui Trump? Fotografia cu şefii de stat din Golf şi alţii şefi de stat datori saudiţilor? Ei bine, tocmai a dispărut Qatarul din fotografie. Lucrurile nu s-au petrecut chiar peste …
Citește mai mult »Meserii pe cale de dispariţie | Când vor intra în istorie chirurgii, vânzătorii sau şoferii
Deşi pare greu de crezut, unele dintre cele mai cunoscute şi practicate meserii din lume vor fi destul de curând de domeniu istoriei. Inteligenţa artificială va înlocui inteligenţa umană în aproximativ 45 de ani, iar peste 120 de ani, toate locurile de muncă vor fi ocupate de computere, susţin oamenii de ştiinţă, care aproximează probabilitatea ca fiind de 50%. În …
Citește mai mult »Lituania a început să construiască un gard la graniţa cu Rusia
Lituania a început ridicarea unui gard la graniţa cu Rusia, în zona exclavei Kaliningrad, în tentativa de a reduce contrabanda şi migraţia ilegală şi de a consolida frontiera externă a Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Mediafax. Luni au fost demarate lucrările de construcţie pentru primul segment al gardului metalic de 130 de kilometri, în oraşul …
Citește mai mult »