Martin Schulz a demisionat, marţia seara, din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (SPD), în încercarea de a clama turbulenţele din interiorul partidului de centru-stânga apărute după parafarea unui nou acord de coaliţie cu formaţiunea conservatoare a cancelarului Angela Merkel, relatează Mediafax. Conducerea interimară a partidului a fost preluată de Olaf Scholz, adjunctul lui Schulz, care ar urma să …
Citește mai mult »Tag Archives: breaking news
Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai – FOTO
Emiratul Dubai, aflat permanent în căutarea unor noi recorduri, a anunţat duminică inaugurarea celui mai înalt hotel din lume, a cărui înălţime este de 356 de metri, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de biroul de informare al Guvernului local, informează AFP, citat de Mediafax. Gevora Hotel, aflat pe bulevardul Sheikh Zayed, a doborât cu un metru precedentul record în …
Citește mai mult »Celebrul bucătar Jamie Oliver, dator vândut: E pe minus cu 71 de milioane de lire sterline
Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a acumulat datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline sunt salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Potrivit publicaţiei britanice, vedeta TV Jamie Oliver, în vârstă de 42 de ani, a încercat să negocieze chirii mai mici pentru restaurantele …
Citește mai mult »Proiect de buget uriaş pentru 2019, prezentat de Donald Trump: 4.400 de miliarde dolari
Preşedintele SUA, Donald Trump, a trimis luni Congresului un proiect de buget în valoare de 4.400 de miliarde de dolari pentru anul viitor, situaţie care ar putea genera cel mai mare deficit bugetar din ultimii zece ani, informează site-ul agenţiei Associated Press, citat de Mediafax. „În anul de când lucrăm împreună, am pus bazele unei noi ere de măreţie americană”, …
Citește mai mult »Mihail Saakaşvili, deportat în Polonia, anunţă că vrea să se întoarcă în Ucraina
Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al Georgiei şi unul din liderii opoziţiei ucrainene, a declarat că va găsi o modalitate de a se întoarce în Ucraina, după ce a fost reţinut la Kiev şi deportat în Polonia, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass. „Cu siguranţă mă voi întoarce în Ucraina. Voi găsi o modalitate. Consider că trebuie să continuăm efortul”, a …
Citește mai mult »Lupte între forţele de securitate din Egipt şi militanţi terorişti. Zece au fost ucişi, iar 400, arestaţi
Forţele egiptene de securitate au omorât zece militanţi terorişti şi au arestat alţi 400 de suspecţi, inclusiv persoane de altă naţionalitate, în urma unui schimb de focuri izbucnit ca parte din operaţiunea desfăşurată în regiunea Sinai, a anunţat, marţi, armata, informează site-ul agenţiei Reuters, citată de Mediafax. Egiptul a demarat, vineri, o operaţiune de secuiritate, implicând armata şi poliţia împotriva …
Citește mai mult »Kim Jong Un descrie Coreea de Sud drept „foarte impresionantă”
Kim Jong Un, liderul regimului de la Phenian, a descris Coreea de Sud drept „foarte impresionantă” şi a indicat că doreşte să continue politica de reconciliere cu Seulul, informează postul France 24, citând agenţia de ştiri nord-coreeană KCNA, potrivit Mediafax. Liderul de la Phenian a făcut aceste declaraţii după reîntoarcerea în ţara a unei delegaţii de înalţi oficiali nord-coreeni, printre …
Citește mai mult »FOTO | Detalii despre nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle. Ce vor face cei doi imediat după ceremonie. Cum arată sala de recepţie
Prinţul Harry al Marii Britanii şi logodnica sa, Meghan Markle, vor parcurge în caleaşcă oraşul Windsor după ceremonia de căsătorie, care va avea loc pe 19 mai, de la ora 12.00, a anunţat palatul Kensington, reşedinţa princiară, pe contul oficial de Twitter, transmite AFP, citat de Mediafax. Biroul de presă al prinţului a dezvăluit câteva detalii despre căsătoria lui Harry, …
Citește mai mult »Reconstruirea Irakului după război va costa 88 de miliarde de dolari
Reconstruirea Irakului după mai mulţi ani de război şi turbulenţe economice va costa aproximativ 88,2 miliarde de dolari, a anunţat luni Ministerul irakian al Dezvoltării, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax. În cadrul unei conferinţe internaţionale în Kuweit, Qusay Abdulfattah, director în cadrul Ministerului Dezvoltării, a declarat că aproximativ 22 de miliarde de dolari sunt necesare pe termen scurt, …
Citește mai mult »Merkel, despre alianţa cu SPD: un acord „dureros”. Cancelarul, criticat de voci din interiorul CDU
Cancelarul german Angela Merkel a apărat acordul „dureros” cu Partidul Social-Democrat (SPD) în faţa criticilor venite din partea unor membri ai propriei formaţiuni, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), informează site-ul postului France 24, citat de Mediafax. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condusă de cancelarul Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat german (SPD) au ajuns miercuri la un acord oficial pentru a forma o nouă coaliţie …
Citește mai mult »