Cel puţin 20 de persoane au decedat, iar patru sunt în continuare date dispărute, în urma alunecărilor de teren de săptămâna trecută care au distrus zeci de case şi au blocat o autostradă majoră în sudul statului american California, au anunţat duminică autorităţile informează agenţia de ştiri The Associated Press, citată de Mediafax. Victimele au fost descoperite în zona comunităţii …
Citește mai mult »Tag Archives: bilanț
INCENDIU LA GRENFELL TOWER | Bilanţ actualizat: 79 de morţi
Bilanţul incendiului de la o clădire de apartamente din Londra a ajuns la 79 de morţi, a anunţat un oficial din cadrul Poliţiei Metropolitane, care a precizat că această cifră include şi persoanele dispărute, dar despre care se crede că sunt decedate, informează agenţia de ştiri Bloomberg, citată de Mediafax. Stuart Cundy, oficial din cadrul Scotland Yard, a declarat că …
Citește mai mult »ATAC TERORIST LA LONDRA | Criminalul de la Westminster este Khalid Masood. Bilanţul a ajuns la cinci morţi
Bilanţul atacului terorist de la Londra a ajuns la cinci morţi, incluzându-l pe atacator, în urma decesului unui bărbat în vârstă de 75 de ani care era internat în spital în stare gravă, relatează agenţia de ştiri Reuters, citată de Mediafax. Trei alte persoane au fost ucise de atacator în cursul atentatului – agentul de poliţie Keith Palmer, în vârstă …
Citește mai mult »Atacurile teroriste la Bruxelles, soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 200 de răniţi. Patru români, printre răniţi. Atentatele, comise de doi terorişti sinucigaşi – VIDEO
Cel puţin 31 de persoane au murit, iar alte 200 sunt rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din oraşul belgian Bruxelles, în ceea ce par a fi atacuri teroriste coordonate, afirmă surse citate de presa belgiană. Autorităţile belgiene au stabilit că doi terorişti sinucigaşi au comis atentatele de la Bruxelles, iar alt militant …
Citește mai mult »Bilanțul atentatului de la Ankara a ajuns la 37 de morți
Trei răniți au murit la spital din cauza rănilor, ridicând bilanțul atentatului cu mașină-capcană comis duminică seara în centrul Ankarei la 37 de morți, a anunțat luni ministrul turc al sănătății, Mehmet Müezzinoglu, citat de AFP, relatează Agerpres. ‘Am pierdut trei dintre cetățenii noștri la spital. În acest stadiu, 37 de persoane au decedat în acest atac terorist’, a declarat …
Citește mai mult »Bilanţul incendiului din Colectiv: Numărul deceselor a ajuns duminică la 44
Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 44 de morţi, după ce doi răniţi internaţi la Spitalul „Floreasca” din Capitală au murit duminică, iar un altul a decedat la Spitalul de Arşi. Sâmbătă au murit nouă persoane, informează Mediafax. Doi pacienţi de la Spitalul de Arşi au murit sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, apoi fiind anunţat un nou deces …
Citește mai mult »Cei trei acționari ai clubului Colectiv, reținuți de procurori. Bilanțul victimelor a ajuns la 31
Costin Mincu, acționar la clubul Colectiv, a fost reținut luni seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului General, informează Agerpres. După aproape nouă ore de audieri, Costin Mincu a fost scos din sediul Parchetului General cu cătușe la mâini și urcat într-o mașină a Poliției. Anterior, ceilalți doi acționari ai clubului, Alin George Anastasescu și Paul Gancea, au fost …
Citește mai mult »Bilanțul tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 29 de persoane. Doi răniţi au murit duminică dimineaţă
Legiştii vor face duminică primele autopsii, pe aproximativ 20 dintre trupurile neînfleţite ale victimelor incendiului din clubul Colectiv, dintre cele care au fost identificate, şi, odată încheiată cercetarea la faţa locului, procurorii vor începe audierile. Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din Capitală au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând …
Citește mai mult »Bilanţul atentatului de la Ankara a ajuns la 95 de morţi şi 246 de răniţi. Atacatorii au folosit bombe cu TNT şi bile metalice
Bilanţul dublului atentat comis sâmbătă în apropierea gării centrale din Ankara, înaintea unui miting pentru pace, a ajuns la 95 de morţi şi 246 de răniţi, a anunţat sâmbătă noaptea Biroul premierului turc, citat de agenţia Anadolu în pagina online, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat difuzat de Centrul de coordonare din cadrul Biroului premierului, 48 de răniţi se află în …
Citește mai mult »Bilanțul busculadei tragice din timpul pelerinajului de la Mecca: 769 de morți – VIDEO
Bilanțul busculadei tragice din timpul pelerinajului anual de la Mecca a crescut la 769 de morți și 934 de răniți, a anunțat sâmbătă ministrul saudit al sănătății, Khalid al-Falih, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres. Un precedent bilanț al dramei, survenită joi seară în timpul ritualului de lapidare a Diavolului la Mina, în apropiere de Mecca, era de 717 …
Citește mai mult »