Tag Archives: autostradă

Cea mai spectaculoasă autostradă. Are 180 de km şi transformă orice călătoria într-o aventură | VIDEO

Şoseaua leagă Miami de Key West, o autostradă de aproximativ 181 de kilometri, oferă celor care o parcurg o privelişte care transformă călătoria într-o aventură. „Nu există călătorie mai spectaculoasă decât cea a Autostrăzii de Peste Mări“, consideră jurnaliştii de CNN. Într-un reportaj din octombrie 2015, amintesc cele mai interesante şi relaxante popasuri pe care le oferă această autostradă americană …

Citește mai mult »

Cinci bivoli au provocat haos pe autostradă – FOTO

Câţiva bivoli a pătruns luni pe o autostradă, provocând haos în trafic timp de câteva ore. Este vorba de autostrada A3 din Germania, informează agenţia DPA, potrivit Agerpres. Cele cinci animale, printre care se numărau o bivoliţă şi doi pui, au scăpat de pe o păşune din apropiere şi au ajuns duminică pe autostradă, în apropierea oraşului Leverkusen situat în …

Citește mai mult »

Cel puţin zece morţi după prăbuşirea unei autostrăzi în China | FOTO + VIDEO

Zece persoane au murit după ce un segment al unei autostrăzi din China s-a prăbuşit, alţi nouă oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o persoană este dată dispărută, au anunţat, vineri, autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Xinhua, citat de Mediafax. Accidentul a avut loc în apropierea oraşului Foshan, situat în provincia Guangdong. Potrivit autorităţilor, pe sub autostradă se …

Citește mai mult »

FOTO, VIDEO | Strada cu 11 benzi pe care nu circulă nimeni

Capitala Myanmarului are construcţii şi dimensiuni impresionante, dar pe străzile sale, care au chiar şi 11 benzi de circulaţie, bate vântul. Chiar dacă este de aproape 30 de ori mai mare decât Bucureştiul, Naypyidaw este ocupat doar în proporţie de 6%, scrie Mediafax. Pentru comparaţie, în Naypyidaw populaţia este de 924.608 de locuitori, iar în Bucureşti sunt oficial 1.883.425 locuitori. …

Citește mai mult »

Un om al străzii a ajutat o femeie cu ultimii săi bani. Ce s-a întâmplat apoi e demn de un scenariu de film

Un veteran militar fără adăpost care a ajutat o femeie rămasă fără combustibil pe o autostradă din Statele Unite, oferindu-i acesteia singurii săi bani, o bancnotă de 20 de dolari, nu mai este nevoit să trăiască pe străzi după ce mii de persoane au donat bani pentru a-l ajuta după gestul pe care l-a făcut, informează The Telegraph, citat de …

Citește mai mult »

O bunică de 79 de ani, surprinsă de radar cu 238 km/oră pe autostradă

O bunică belgiană, în vârstă de 79 de ani, a apărut în fața instanței din Namur, după ce a fost fotografiată de un radar în timp ce își conducea automobilul, un model Porsche Boxter GTS, cu viteza de 238 de kilometri pe oră, informează cnewsmatin.fr, preluat de Agerpres. Surprins de vârsta conducătoarei auto care a comis această infracțiune, un judecător …

Citește mai mult »

FOTO, VIDEO | Trei români au murit şi alţi şase sunt răniţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria

Trei români au murit şi alţi şase au fost răniţi marţi dimineaţa, în jurul orei 06.00, într-un accident pe o autostradă din Ungaria, informează MAE, citat de Mediafax. Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. UPDATE 15:39 Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că cei şase răniţi în accidentul din …

Citește mai mult »

Italia: Un pod s-a probuşit peste autostradă. Cel puţin doi morţi şi doi răniţi – FOTO, VIDEO

Un pod s-a prăbuşit, joi după-amiază, pe o autostradă din nord-estul Italiei, cel puţin un autovehicul fiind prins sub structura căzută, existând informaţii că cel puţin două persoane au murit, relatează presa italiană, preluată de Mediafax. Incidentul a avut loc pe Autostrada A14, la Kilometrul 235+800m, în zona Camerano (Ancona), pe segmentul Loreto-Ancona Sud. Potrivit ziarului Il Messaggero, cel puţin …

Citește mai mult »

Doi britanici au condus 25 de km pe contrasens pe o autostradă din Austria

Doi britanici au condus pe contrasens pe o distanță de 25 de kilometri duminică pe o autostradă din Austria, inclusiv în tuneluri pe o porțiune de 10 kilometri înainte de a fi opriți de poliție, relatează AFP. Conducătorii auto, doi bărbați de 56 și 61 de ani, au plecat în sens contrar pe autostrada A9 din sudul Austriei, după ce …

Citește mai mult »

Blocaje demne de Cartea Recordurilor pe autostrăzile din China. Jumătate din populaţie, prinsă în trafic – FOTO

Jumătate din populația Chinei era prinsă în cele mai mari ambuteiaje văzute vreodată, la încheierea ‘Săptămânii de aur’, perioadă de vacanță ce a început la 1 octombrie când a fost sărbătorită Ziua Națională a țării. O mare uriașă de mașini a blocat la propriu autostrăzile care duceau spre capitala Beijing sau spre metropolele Shanghai și Nanjing, relatează portalul theladbible.com, citat …

Citește mai mult »