Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să rămână unită în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie. „Uniunea Europeană este suficient de puternică astfel încât să dea răspunsurile cuvenite situaţiei de astăzi”, a susţinul cancelarul german, potrivit Mediafax. Anterior, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat că este „în totalitate conştient de cât de grav, sau chiar …
Citește mai mult »Tag Archives: Angela Merkel
Barack Obama va efectua un turneu în Arabia Saudită, Marea Britanie şi Germania
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va efectua vizite în Arabia Saudită, Marea Britanie şi Germania în aprilie, anunţă Casa Albă. Pe 21 aprilie, Barack Obama va participa, în Arabia Saudită, la o reuniune a Consiliului de Cooperare din Golf, organizaţie din care fac parte Bahrain, Kuwait, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. În Marea Britanie, preşedintele SUA se …
Citește mai mult »ANALIZĂ FRANCE PRESSE: Merkel, sub presiune după rezultatele dezamăgitoare din alegerile regionale
Angela Merkel se află sub presiune luni, la o zi după reculul înregistrat de partidul său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), în alegerile desfășurate în trei landuri, și ascensiunea dreptei populiste Alternativa pentru Germania (AfD), care profită de opoziția în creștere față de politica de primire a refugiaților dusă de cancelarul german, notează France Presse într-o analiză pe marginea rezultatelor acestui important …
Citește mai mult »Partidul anti-imigrație AfD și-a făcut intrarea în alte trei parlamente regionale din Germania
Partidul anti-imigrație Alternativa pentru Germania (AfD, dreapta populistă) și-a făcut intrarea duminică în alte trei parlamente regionale, confirmând statutul său de forță influentă la Berlin și anunțând o perioadă de incertitudine pentru peisajul politic al țării, relatează agenția DPA, citată de Agerpres. Exit poll-urile de la alegerile regionale de duminică au confirmat ceea ce se anticipa de luni de zile …
Citește mai mult »Merkel refuză să limiteze numărul de refugiaţi care ajung în Germania şi critică măsurile anunţate de Austria
Cancelarul german Angela Merkel a încercat, miercuri, să calmeze tensiunea existentă în coaliţia sa de guvernare privind gestionarea crizei refugiaţilor la nivel naţional şi a criticat intenţia autorităţilor de la Viena de a limita numărul de solicitanţi de azil care ajung în Austria, relatează DPA, citat de Mediafax. Într-o declaraţie făcută înainte de a se întâlni cu liderii Partidului Creştin-Democrat …
Citește mai mult »Protestul inedit al unui politician german: A trimis un autocar plin cu refugiaţi la biroul Angelei Merkel – VIDEO
Un politician din landul german Bavaria a trimis un autocar plin cu refugiaţi la biroul cancelarului Angela Merkel, în Berlin, pentru a protesta faţă de politicile guvernamentale favorabile primirii refugiaţilor, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax. Peter Dreier, consilier municipal în orăşelul Landshut, a anunţat că 31 de refugiaţi au fost trimişi într-o excursie de şapte ore la Berlin. …
Citește mai mult »ANALIZĂ REUTERS: Criza refugiaților ar putea zgudui scena politică germană în 2016
Scena politică germană a fost în ultimul deceniu relativ monotonă, cu Angela Merkel dominând la nivel național și principalele partide în acord cu toate marile chestiuni, de la împrumuturile în zona euro și refugiați până la renunțarea definitivă la energia nucleară, dar aceasta s-ar putea schimba în 2016, când în cinci din cele 16 landuri ale țării vor avea loc …
Citește mai mult »ANALIZĂ: Populismul, terorismul şi crizele politice din Germania şi Franţa, principalele provocări în 2016
Traiectoria mişcărilor populiste, eliminarea ameninţării reprezentate de organizaţia teroristă Stat Islamic, problemele de popularitate cu care se confruntă liderii Germaniei şi Franţei sunt principalele evenimente internaţionale de urmărit în 2016, scrie The Wall Street Journal, citat de Mediafax. Mişcări populiste în Statele Unite şi Europa „Ascensiunea ‘Tendinţei înşelătoare’ (‘Trumpery Tendency’, după numele controversatului candidat republican Donald Trump) are multe lucruri …
Citește mai mult »Merkel: Imigranţii trebuie să asimileze total valorile germane, multiculturalismul este o „iluzie”
Multiculturalismul rămâne o „iluzie”, conducând la apariţia unor „societăţi paralele”, cu oameni alienaţi social, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pledând pentru integrarea totală a extracomunitarilor prin asimilarea limbii şi valorilor germane, relatează Mediafax. „Refugiaţii care vin în Germania în căutare de protecţie trebuie să asume legile şi tradiţiile germane, trebuie să înveţe limba. Multiculturalismul generează societăţi paralele, astfel că …
Citește mai mult »Angela Merkel, „Personalitatea Anului 2015” în revista Time
Cancelarul german, Angela Merkel, a fost desemnată „Personalitatea Anului 2015” de revista americană Time, care a salutat capacitatea sa de „a face față” provocărilor survenite în Europa pe tot parcursul anului, transmite AFP, citat de Agerpres în pagina electronică. Redactorul-șef al revistei, Nancy Gibbs, a evocat reacția dnei Merkel față de criza din Grecia, cea a migranților și răspunsul său în …
Citește mai mult »