Undeva, în Caucazul de sud, atât de puţin cunoscut şi de prezent în spaţiul public şi în conştiinţa occidentală, acolo unde se termină Europa creştină (sau, mai corect, istoric vorbind, unde „începe Europa creştină”, Regatul armenilor fiind primul stat care a adoptat creştinismul ca religie oficială, în anul 301), în zona aceea „crepusculară” din uriaşii Munţi Caucaz, zonă de confluenţă strategică, politică, economică şi culturală dintre Rusia (lumea postsovietică) şi Orientul Mijlociu, un popor mic dar brav a dat dovadă de tenacitate şi dorinţă de schimbare politică, spunând NU la ceea ce părea deja a fi prea mult.
Citește mai mult »Emmanuel Macron, prima vizită oficială în SUA. Ce declaraţii a făcut Donald Trump – VIDEO
Preşedintele american, Donald Trump, a salutat, la Casa Albă, „prietenia” istorică dintre Statele Unite şi Franţa, mulţumindu-i omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru participarea la operaţiunile din Siria, relatează CBS News, citat de Mediafax. „Astăzi, reafirmăm prietenia care înfloreşte de două secole. Este foarte bine că organizăm prima vizită de stat primindu-l pe liderul celui mai vechi aliat al Statelor …
Citește mai mult »Încendiu într-un club din China / Cel puţin 18 morţi. Ce a făcut incendiatorul – VIDEO
Cel puţin 18 persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit, marţi, într-un club din oraşul Qingyuan, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei, informează The Associated Press. Potrivit autorităţilor, incendiul a izbucnit în jurul orei locale 00.30 (04.30, ora României), într-un club de karaoke din oraşul Qingyuan. Flăcările au fost stinse la scurt timp …
Citește mai mult »Cine este autorului atacului din Canada, soldat cu 15 morţi. Un tânăr de 25 de ani a intrat cu maşina în pietoni – VIDEO
Alek Minassian, un tânăr de 25 de ani, presupusul autor al atacului cu vehicul de la Toronto, nu era cunoscut autorităţilor ca având legături cu vreo grupare teroristă, informează site-ul postului BBC News, citând presa canadiană. Ralph Goodale, ministrul canadian pentru Siguranţă Publică, a declarat că „se pare că nu există nicio conexiune cu securitatea naţională”, iar potrivit unor oficiali …
Citește mai mult »VIDEO | Cei mai influenţi oameni în 2018: de la Donalt Trump la Elon Musk și Prințul Harry
Actriţa Millie Bobby Brown, în vârstă de 14 ani, prinţul Harry, liderul nord-coreean Kim Jong-un, preşedintele american Donald Trump şi omul de afaceri Elon Musk au fost incluşi în lista de anul acesta a celor mai influente 100 de personalităţi realizată de publicaţia Time, scrie Mediafax. Actriţa britanică Millie Bobby Brown, star al serialului SF „Stranger Things”, în care joacă …
Citește mai mult »VIDEO | Emmanuel Macron l-a lăudat pe Klaus Iohannis: „Nu îşi lasă ţara din mână”
Preşedintele francez Emmanuel Macron salută munca omologului său român Klaus Iohannis, care „nu îşi lasă ţara din mână” într-o perioadă în care cresc „democraţiile iliberale”, a declarat acesta în cadrul interviului acordat postului BFM TV, la împlinirea unui an de mandat, relatează Mediafax. „În Europa se ridică aşa numitele democraţii iliberale. Eu văd în Europa democraţii în care oamenii au …
Citește mai mult »VIDEO | Premierul Albaniei, atacat cu ouă şi făină în Parlament
Mai mulţi parlamentari albanezi au aruncat, joi, cu ouă şi făină spre premierul Edi Rama, în semn de nemulţumire faţă de arestarea unor persoane care au protestat împotriva introducerii unei taxe pentru circulaţia pe autostrada între Kosovo şi Albania, relatează site-ul agenţiei Novinite, preluat de Mediafax. După ce Edi Rama a fost lovit cu ouă şi făină, forţele de securitate …
Citește mai mult »VIDEO | Un comentator sportiv al BBC a căzut în piscină. Era în timpul unei transmisiuni live
Comentatorul sportiv Mike Bushell a căzut în piscină în timpul unui interviu transmis în direct în cadrul emisiunii BBC Breakfast, informează Press Association, citat de Agerpres. Bushell se pregătea să discute cu mai mulţi înotători englezi, pe marginea unei piscine, în Australia, gazda campionatelor Commonwealth-ului. Prezentatorul a intrat în piscină pentru a face interviul, însă nu a observat o treapta …
Citește mai mult »VIDEO | Mark Zuckerberg, audiat în Congresul SUA: Facebook colaborează la ancheta privind ingerinţele Moscovei şi luptă continuu cu entităţi din Rusia
Miliardarul Mark Zuckerberg, co-fondator şi preşedintele executiv al Facebook, a depus mărturie în faţa senatorilor SUA pentru a explica cum a fost posibil ca populara platformă de socializare să permită unei companii să aibă acces la datele personale a peste 87 de milioane de utilizatori. Mark Zuckerberg, co-fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a precizat că îşi asumă răspunderea …
Citește mai mult »Următorul Indiana Jones ar putea fi o… femeie. Dezvăluirile lui Spielberg | VIDEO
Regizorul Steven Spielberg spune că în următoarele filme ale francizei „Indiana Jones” personajul principal, jucat până în prezent de Harrison Ford, ar putea fi interpretat de o actriţă, potrivit nme.com, citat de Mediafax. „Ar trebui să îi schimbăm numele din Jones în Joan. Şi nu ar fi nimic greşit în acest lucru”, a declarat Steven Spielberg pentru publicaţia britanică The …
Citește mai mult »