Politică & Diplomaţie

Parlamentul canadian, dizolvat. Alegeri legislative în 19 octombrie

Premierul conservator canadian în exercițiu, Stephen Harper, a anunțat duminică dizolvarea Camerei Comunelor și organizarea alegerilor legislative în 19 octombrie, relatează France Presse, citat de Agerpres. „L-am întâlnit pe guvernatorul general care a acceptat cererea mea de dizolvare a Parlamentului”, a declarat Harper, după întrevederea sa cu guvernatorul general, David Johnston, reprezentant al reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, suverana …

Citește mai mult »

Președintele Parlamentului australian a demisionat, acuzat de utilizarea banilor publici în scop personal

Președinta Parlamentului australian, Bronwyn Bishop, ale cărei cheltuieli de călătorie au provocat mânia opiniei publice, a demisionat duminică, premierul Tony Abbott anunțând la rândul său că va reexamina indemnizațiile clasei politice, relatează AFP, citat de Agerpres. Fosta președintă a Parlamentului, membră a Partidului Liberal condus de Abbott, se afla într-o situație dificilă după publicarea unor informații potrivit cărora utilizase bani …

Citește mai mult »

Streleț, noul premier al Moldovei: Despre Unire nu se discută

Subiectul unirii Republicii Moldova cu România nu se află în acest moment pe agenda politică a Chișinăului și nici a Bucureștiului, a declarat sâmbătă premierul Valeriu Streleț în cadrul unei emisiuni televizate, citată duminică de publicația locală Independent.md, informează Agerpres. Vorbind despre necesitatea urgentării procesului de interconectare energetică dintre România și Republica Moldova, Streleț a subliniat că „România este principalul …

Citește mai mult »

Joe Biden analizează posibilitatea de a candida la preşedinţia SUA (VIDEO)

Vicepreşedintele Joe Biden şi consilierii săi au început să exploreze o posibilă campanie în alegerile primare democrate din 2016, ceea ce ar modifica peisajul în tabăra democratică şi ar reprezenta o ameninţare directă la adresa candidaturii lui Hillary Clinton, relatează New York Times online, informează Mediafax. Ziarul citează în ediţia de sâmbătă surse care au discutat cu Biden şi persoane din …

Citește mai mult »

PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR. Oprea susţine că UNPR are peste 500.000 de membri

PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR, în urma unei reuniuni comune a Conferinţei naţionale a UNPR şi a Congresului PPDD, se precizează într-un comunicat al UNPR, remis duminică agenţiei MEDIAFAX. „Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi aveam 358.000 de membri de partid înscrişi la Tribunal, cel mai mare partid din …

Citește mai mult »

Diaspora: Registrul Electoral, extins pentru românii din străinătate, care ar putea vota aproape de domiciliu

Registrul Electoral va fi extins şi pentru românii din diaspora, purtătorul de cuvânt al AEP, Marian Muhuleţ, precizând, pentru MEDIAFAX, că modificările aduse vor permite românilor din străinătate să voteze cât mai aproape de locul în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, fără să mai stea la cozi. Extinderea Registrului Electoral pentru românii din diaspora face parte dintr-un contract-cadru multianual, …

Citește mai mult »

Angeka Merkel candidează pentru un nou mandat de cancelar în 2017

Cancelarul german Angela Merkel, în funcție din 2005, a decis să candideze pentru un al patrulea mandat și a început deja pregătirile pentru campania din 2017, scrie sâmbătă publicația Der Spiegel, citând o sursă care a preferat anonimatul, transmite Reuters, citat de Agerpres. ‘Merkel a decis, evident, să candideze din nou în 2017’, afirmă Der Spiegel, menționând că liderul Uniunii …

Citește mai mult »

Dragnea: Cineva în PSD m-a trădat şi pe mine, şi pe Victor Ponta

Liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că în partid a existat o persoană care l-a „trădat”, atât pe el, cât şi pe Victor Ponta, şi a completat că mesajul său despre relaţia cu premierul a fost dat mai mult pentru colegii din PSD, şi nu pentru Ponta, care a „înţeles” situaţia, informează Mediafax. Solicitat de presă să …

Citește mai mult »

Syriza, congres extraodrinar în septembrie. Se decide poziţia faţă de acordul cu creditorii

Comitetul Central al partidului Syriza (stânga radicală) a decis joi seara să organizeze un congres extraordinar în septembrie, o propunere pe care premierul Alexis Tsipras a făcut-o cu scopul de a defini o poziţie comună faţă de acordul cu creditorii, a anunţat formaţiunea. Potrivit Mediafax, Alexis Tsipras, care este totodată liderul Syriza, a făcut această propunere în deschiderea şedinţei Comitetului …

Citește mai mult »

Nigel Farage lansează o campanie pentru ieşirea Marii Britanii din UE

Nigel Farage, liderul partidului antiimigrație UKIP, a anunțat joi lansarea unei ‘campanii de anvergură’ în luna septembrie pentru un vot de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană la viitorul referendum prevăzut până la finalul lui 2017, transmite AFP, citat de Agerpres. El le-a cerut tuturor susținătorilor ieșirii din UE ‘să se unească’ înainte de a fi ‘prea târziu’. ‘Nu …

Citește mai mult »