„Occidentul” nu a fost niciodată doar o etichetă geografică lipită peste cele două maluri ale Atlanticului, ci în primul rând o alianţă a civilizaţiilor liberale, progresiste, a societăţilor deschise şi comerţului liber împotriva regimurilor autoritare, criminale şi agresoare.

Nu mai încape nicio îndoială că suntem în plină Revoluţie conservatoare, iliberală şi antieuropeană, de la Roma la Budapesta şi de la Londra la Varşovia, în care liderii naţionalişti îndeamnă popoarele lor să creadă din nou în suveranităţi naţionale absolute, în închiderea şi baricadarea ţărilor.

La peste două luni şi jumătate de la alegerile generale din 4 martie, în plină derivă politică şi economică şi acumulând frustrări interne masive, răsfrânte asupra Ideii Europene, Italia ar putea avea curând un nou guvern, rezultat dintr-o înţelegere între Mişcarea de Cinci Stele (37% în Parlament) şi Liga Nordului (17%).

Întrebările esenţiale, dincolo de orice alte analize, sunt: de ce a fost nevoie de un atentat derulat atât de simbolic, de sinistru şi cu o dimensiune publică atât de amenințătoare? De ce a fost nevoie de impact public masiv şi de emoţie pe scară largă? De ce a fost nevoie de „semnătura Rusiei” şi de ce tocmai în campania electorală? Ce semnal transmite acest atac şi ce evoluţii anunţă?

Puncte cheie: Odată învestit cabinetul Merkel IV, după șase luni de negocieri și cu un vot chinuit de 51% în Bundestag, tandemul refăcut Macron-Merkel poate declanșa „refondarea” Uniunii Europene, așa cum îi place să spună noului star politic european, Emmanuel Macron,; Această negociere va da conceptul Uniunii Europene a generaţiei următoare, aşa cum Uniunea în care trăim noi este rezultatul …