OBS-DESK

Şeful Jandarmeriei Române: Colegii mei şi-au făcut datoria/ Prea ne-am învrăjbit unii cu alţii

Şeful Jandarmeriei Române a declarat, marţi seară, că toţi cei care au greşit la mitingul din 10 august vor plăti, precizând că jandarmii, colegii săi, şi-au făcut datoria. Sebastian Cucoş a făcut un apel la calm, menţionând că „prea ne-am învrăjbit unii cu alţii”. Află mai multe

Citește mai mult »

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creştine

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate în mai multe oraşe procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări artistice. Află mai multe

Citește mai mult »

Un român a murit după prăbuşirea segmentului suspendat de autostradă în Italia, în apropiere de Genova

Un român a fost identificat printre persoanele decedate după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia, în apropierea oraşului Genova, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care precizează că operaţiunile de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare. Află mai multe

Citește mai mult »

Gerovital își menține poziția de lider de piață pe segmentul antirid, cu vânzări în creștere cu peste 10% la gama Gerovital H3 Evolution (P)

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunță că brandul Gerovital își menține poziția de lider de piață pe segmentul produselor antirid. Fiolele cu Acid Hialuronic 5% Gerovital H3 Evolution ocupă prima poziție Află mai multe

Citește mai mult »

Călugării de la Mănăstirea Nicula vor pregăti, ca în fiecare an, pentru ziua de 15 august, circa 15.000 de porţii de sarmale şi cozonaci

La Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, se află o icoană ce o înfăţişează pe Maica Domnului, icoană despre care credincioşii cred că e făcătoare de minuni. IPS Andrei Andreicuț va oficializa, miercuri, 15 august, începâ Află mai multe

Citește mai mult »

HOROSCOP 15 august 2018

HOROSCOP 15 august 2018. Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de miercuri, 15 august 2018. Află mai multe

Citește mai mult »

Senatorul Ecaterina Andronescu cere demisia lui Liviu Dragnea

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, cere, printr-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea. Află mai multe

Citește mai mult »

Ecaterina Andronescu cere retragerea lui Liviu Dragnea de la şefia PSD

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a cerut, marţi, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum şi pregătirea unui guvern PSD de „super profesionişti”. Află mai multe

Citește mai mult »

Restricții de circulație pentru meciul CFR Cluj – Alashkert

Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia meciului de fotbal FC CFR 1907 Cluj – FC Alashkert. Află mai multe

Citește mai mult »

Peste 50 de propuneri pentru Cluj în cadrul Bugetare participativă 2018. Ultimele zile pentru depunerea proiectelor

Primul proces de bugetare participativă online din România a debutat anul trecut la Cluj-Napoca, devenind un model de bune practici la nivel național. Află mai multe

Citește mai mult »