Visul Uniunii Europene de a crea „un cerc de prieteni” din Caucaz până în Sahara s-a transformat într-un coșmar, în contextul în care conflictele din afara granițelor sale trimit valuri de refugiați înspre blocul comunitar, se arată într-o analiză Reuters, preluată de Agerpres. Spre deosebire de succesul eforturilor de extindere spre Est care au transformat foste țări comuniste în democrații …
Citește mai mult »OBS-DESK
Intâlnire istorică Obama-Putin. Principalele declarații ale celor mai puternici oameni din lume
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit, luni, în marja Adunării Generale a ONU, după ce au susţinut discursuri la summitul anual al liderilor lumii, informează Mediafax. Putin a criticat politica externă a Statelor Unite şi a cerut o colaliţie împotriva terorismului, în timp ce omologul său american a cerut înlăturarea regimului din Siria şi …
Citește mai mult »Ieri şi azi: Topul vedetelor care cu care trecerea anilor a fost nemiloasă – FOTO
Unele vedete de la Hollywood sau din show-biz nu reuşesc să ascundă semnele trecerii timpului, oricâte operaţii estetice ar face, scrie emgn.com, preluat de Mediafax. Deşi cele mai multe staruri par să nu îmbătrânească niciodată, nu toate celebrităţile sunt la fel de norocoase. În cazul unora, statutul de legendă rock and roll îşi spune cuvântul – cum este cazul lui …
Citește mai mult »Șeful spionajului german avertizează: Extrema dreaptă se mobilizează împotriva migranţilor
Şeful serviciilor interne germane de informaţii avertizează în legătură cu o radicalizare a grupărilor de extremă-dreapta, în contextul afluxului-record de imigranţi şi unor mitinguri şi confruntări în mai multe oraşe în acest weekend, relatează AFP în pagina electronică, informație preluată de Mediafax. „Ceea ce vedem în legătură cu criza refugiaţilor este o mobilizare în stradă a extremiştilor de dreapta, dar …
Citește mai mult »Separatiştii din Catalonia au obţinut victoria în alegerile regionale
O coaliţie separatistă care a promis independenţa regunii spaniole Catalonia a obţinut victoria în alegerile regionale de duminică, relatează DPA în pagina electronică, informează Mediafax. Alianţa separatistă condusă de către liderul catalan Artur Mas a obţinut 72 din cele 135 de mandate ale Parlamentului catalan, după numărarea a 99% din voturi. Lista lui Mas, „Junts pel si” (Împreună pentru da), …
Citește mai mult »Şir domino de 1,2 kilometri, între două pieţe din Cluj – FOTO
Un şir domino din peste 3.000 de piese de BCA a fost format, sâmbătă, din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, pe o distanţă de 1,2 kilometri, în cadrul unui proiect de conectare a comunităţii, după care a fost dărâmat, la eveniment asistând câteva sute de persoane, scrie Mediafax. Preşedintele Fundaţiei AltArt Cluj-Napoca, Szakats Istvan, unul dintre …
Citește mai mult »Palatul Banffy, perla clădirilor din Cluj. Arhitectul acestuia a primit salariul pe 100 de ani
Palatul Banffy, „perla” clădirilor din Cluj-Napoca, a fost finalizat în 1785, după 11 ani de lucrări, iar arhitectul care l-a conceput a primit salariul pe 100 de ani. Palatul a găzduit personalităţi ca împăratul Franz Josef şi împărăteasa Sisi, iar la baluri a concertat şi pianistul Franz Liszt, scrie Mediafax. Arhitectul german care a conceput palatul a primit salariul pe …
Citește mai mult »Sute de studenţi ai UBB Cluj, cu bagaje la cozi încă de la 6.00, pentru cazare în cămine
Sute de studenţi în primul an la UBB Cluj s-au aşezat la cozi, vineri, încă înainte de ora 6.00 pentru a se caza în cămine, deşi programul a început la 8.00. Însoţiţi de părinţi, cei mai mulţi au venit cu geamantanele pline, optând pentru cazare atraşi de preţul mai mic, comparativ cu chiria. Primii studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) …
Citește mai mult »Ciuperci GIGANT de trei kilograme, în grădina unui sătean din judeţul Cluj
Ciuperci gigant de trei kilograme şi 50 de centimetri diametru cresc în grădina unui localnic din comuna clujeană Suatu, care spune că sunt comestibile, dar că el nu le-a cultivat şi explică apariţia lor prin calitatea solului, acesta fiind tratat cu îngrăşământ natural. Kiss Desideriu a declarat corespodentului MEDIAFAX, că s-a trezit întâmplător cu ciupercile gigant care îi cresc în …
Citește mai mult »Cluj: Opt lungmetraje din străinătate concurează pentru Trofeul Festivalului de Film Comedy 2015
Opt lungmetraje din străinătate concurează pentru trofeul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, toate aducând în discuţie tema tinereţii, în forma ei mai mult sau mai puţin alienată, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat transmis de organizatorii „Comedy Cluj”, la festival vor fi proiectate aproape două sute de filme, din care jumătate sunt pelicule independente. „Opt lungmetraje din opt ţări …
Citește mai mult »