OBS-DESK

Cum poţi şterge SMS-urile trimise din greşeală

În cazul în care aţi regretat vreodată că aţi trimis un mesaj, este bine să ştiţi că acum există o soluţie pentru a-l şterge, înainte de a fi citit, scrie Mediafax. Noua aplicaţie Privates le vine în ajutor utilizatorilor care au trimis din greşeală un mesaj nepotrivit sau poate o fotografie indecentă. Aplicaţia poate fi folosită atâta timp cât destinatarul …

Citește mai mult »

Comisia Europeană avertizează: Legea dării în plată şi creşterea salariului minim, riscuri pentru România

Deşi creditarea a început să îşi revină, pe fondul dobânzilor scăzute, Comisia Europeană avertizează că nesiguranţa şi-ar putea spune cuvântul, cele mai mari riscuri identificate fiind datorate incertitudinii din cauza legii dării în plată, scrie Mediafax. CE avertizează că această lege ar putea avea un impact negativ substanţial asupra încrederii investitorilor, precum şi asupra perspectivelor de creditare pe termen nedefinit …

Citește mai mult »

Aeronavă de pasageri, escortată de avioane de vânătoare, în spaţiul aerian al Marii Britanii

O aeronavă de pasageri a companiei Air France a fost escortată de avioane de vânătoare, deasupra Marii Britanii, pentru că piloţii nu răspundeau mesajelor audio, informează site-ul cotidianului Le Figaro. Avionul de pasageri zbura pe ruta Roissy (Paris) – Newcastle (regiunea britanică Anglia). „Air France confirmă că, din cauza unei probleme de comunicaţii, Zborul AF1558 a fost escortat de două …

Citește mai mult »

Norvegia trimite militari pentru a participa la operaţiunile din Siria ale coaliţiei internaţionale

Norvegia trimite 60 de militari pentru a antrena rebeli sirieni care luptă împotriva grupărilor teroriste din ţară, în calitate de membru al coaliţiei internaţionale conduse de SUA care efectuează raiduri în Siria şi Irak, a anunţat premierul norvegian, Erna Solberg, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax. „Actele brutale ale reţelei teroriste Stat Islamic au costat vieţile a numeroşi civili şi …

Citește mai mult »

Consumul de fructe proaspete poate reduce riscul bolilor de inimă

Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Oxford arată că efectul consumului de fructe proaspete poate fi asemănător cu cel obţinut în urma administrării de statine şi prezintă o diminuare semnificativă a riscului de accident vascular cerebral sau infarct miocardic, scrie CSID, citat de Mediafax. În cel mai mare studiu de acest fel, cercetătorii au analizat obiceiurile alimentare a peste …

Citește mai mult »

Obama a glumit pe tema sfârşitului de mandat şi l-a ironizat pe Trump, într-un dineu la Casa Albă – VIDEO

Preşedintele SUA, Barack Obama, a făcut glume pe tema sfârşitului său de mandat şi pe seama lui Donald Trump, favorit pentru a reprezenta Partidul Republican în scurtinul prezidenţial, cu ocazia unui dineu al Asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă, informează CNN, citat de Mediafax. „Sunt puţin rănit că Donald Trump nu este aici în seara aceasta. Ne-am distrat atât de …

Citește mai mult »

Un adolescent s-a împuşcat în cap în timp ce făcea selfie cu un pistol

Un adolescent din India s-a împuşcat accidental în cap în timp ce încerca să facă o poză cu pistolul tatălui său, informează site-ul cotidianului The Telegraph. Un glonţ a atins fruntea adolescentului Amandeep Singh, în vârstă de 15 ani, în timp ce încerca să facă un selfie cu pistolul tatălui său. Adolescentul a fost transportat în stare critică la un …

Citește mai mult »

Kit Harington, actorul care îl joacă pe Jon Snow, le cere scuze fanilor Game of Thrones: „Îmi pare rău că v-am minţit”

Abia după ce Jon Snow s-a reîntors pe tărâmul celor vii, Kit Harington, actorul care îl joacă pe Snow în serialul Game of Thrones, le-a cerut scuze fanilor că nu le-a putut dezvălui soarta Lordului comandant al Rondului de noapte, exprimând că „s-a bucurat că fanii s-au supărat când a murit”. Actorul în vârstă de 29 de ani, Kit Harington …

Citește mai mult »

Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. …

Citește mai mult »

Cele mai bune fotografii premiate la Sony World Photography Awards 2016

Competiţia din acest an a atras un număr record de înscrieri – 230.103, dar au fost doar 14 câştigători şi finalişti la categoriile profesionale, informează The Independent, citat de Mediafax. Fotojurnalistul iranian Asghar Khamseh a fost numit L’Iris d’Or Photographer al ediţiei din acest an a premiilor Sony. Kevin Frayer, din Canada, a devenit primul fotograf care a câştigat la …

Citește mai mult »