OBS-DESK

Rusia încercuieşte Europa într-un „joc cu miză geostrategică”

Intervenţia militară a Rusiei în Libia şi suplimentarea prezenţei militare în Marea Neagră şi Marea Mediterană are rolul de încercuire a Europei cu capacităţi militare, într-un „joc cu miză geostrategică”, afirmă amiralul Luigi Binelli Mantelli, fost şef al Statului Major al Armatei Italiei. Luigi Binelli Mantelli, care a fost şef al Statului Major al Armatei Italiei în perioada 2013-2015, a …

Citește mai mult »

SUEDIA | Stai cu soţia la acest hotel şi apoi divorţezi? Primeşti banii înapoi

Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel al grupului suedez Countryside și divorțează după an vor primi banii înapoi de la hotel, se arată într-un comunicat al grupului citat de AFP, relatează Agerpres. Prin această inițiativă „radicală”, grupul speră ca „tot mai multe persoane să înțeleagă cât este de important să se investească într-o relație, înainte de a …

Citește mai mult »

MERKEL vs SCHULZ | Uniunea Creştin-Democrată şi Partidului Social-Democrat, aproape la egalitate în Germania

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) rămâne pe primul loc în preferinţele electoratului german, la două puncte procentuale în faţa Partidului Social-Democrat (SPD), în timp ce formaţiunea populistă Alternativă pentru Germania (AfD) se află la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2015. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Forsa la comanda Stern şi RTL, blocul Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin Socială …

Citește mai mult »

MODELUL ERDOGAN | Igor Dodon convoacă referendum în Moldova pentru sporirea puterilor prezidenţiale

Preşedintele moldovean Igor Dodon a semnat un decret de iniţierea unui referendum consultativ pe tema a patru subiecte, inclusiv introducerea instituţiile de învăţământ a disciplinei Istoria Moldovei şi lărgirea prerogativelor prezidenţiale, relatează site-ul Radio Europa Liberă, citat de Mediafax. Preşedintele Igor Dodon a semnat, marţi seara, un decret în faţa presei prin care propune organizarea unui referendum consultativ la data …

Citește mai mult »

Concurs inedit în SUA: cel mai „puturos” pantof sport. A câştigat un băieţel de 12 ani

Șapte tineri concurenți de pe teritoriul Statelor Unite, posesori ai celor mai urât mirositori pantofi sport, s-au întrecut la cea de-a 42-a ediție a competiției „National Rotten Sneaker Contest” desfășurată marți în orașul New York, informează Reuters. Concursul a fost câștigat de Connor Slocombe, în vârstă de 12 ani, acesta fiind declarat deținătorul celui mai „puturos” pantof. El a participat …

Citește mai mult »

TRUMP-MERKEL | O întâlnire transatlantică ratată şi o ridicolă „factură” a unei „datorii” care schimbă paradigma de securitate a Europei

de Valentin Naumescu Puncte cheie: Zilele trecute, întâlnirea şefilor executivelor din cele mai importante două puteri ale lumii occidentale, Statele Unite şi Germania, ne-a lăsat un gust amar, prin prestaţia lamentabilă a noului lider de la Casa Albă, care a dorit neapărat să transmită un anumit tip de mesaj politic către aliaţii din NATO (o putea face în multe alte …

Citește mai mult »

BREXIT | Theresa May a semnat scrisoarea care se declanşează ieşirea Marii Britanii din UE. Lira sterlină, afectată

Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană, relatează BBC News online.   Lira este în scădere uşoară, miercuri, în contextul în care investitorii se pregătesc de negocierile care vor dura doi pentru ca Marea Britanie să iasă din …

Citește mai mult »

HOLLYWOOD | Tom Cruise are o nouă iubită. E cu 25 de ani mai tânără – FOTO

După cinci ani de la divorțul de Katie Holmes, actorul american Tom Cruise în vârstă de 54 de ani și-a găsit din nou dragostea în brațele actriței britanice Vanessa Kirby, cu 25 de ani mai tânără ca el, relatează online ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres. Potrivit informațiilor publicate de site-ul InTouch Weekly, vedeta de la Hollywood și actrița în …

Citește mai mult »

VIRAL | Videoclipul Shakirei care a strâns 11 milioane de vizualizări într-o singură zi

„Deja Vu”, noua piesă a divei columbiene Shakira, cântată în duet cu artistul american Prince Royce și însoțită de videoclipul în care cei doi dansează o „bachata” senzuală, a fost unul dintre cele mai vizualizate clipuri din acest sfârșit de săptămână, potrivit ziarului spaniol La Vanguardia, citat de Agerpres. Shakira și-a lansat oficial în weekend noul videoclip „Deja Vu”, alături …

Citește mai mult »

SFATUL NUTRIŢIONISTULUI | Ce mâncăm în Postul Paştelui? Variante de mic dejun, prânz şi cină

Nutriționistul Lygia Alexandrescu recomandă celor care doresc să postească sau să urmeze o dietă vegetariană să includă în meniu fructe, legume, cereale, nuci și semințe ce acoperă necesarul zilnic nutritiv de proteine, carbohidrați, lipide și vitamine. „Mulți dintre noi, din diverse motive, religioase sau de sănătate, alegem să postim sau să urmăm o dietă vegetariană. Referitor la această dietă se …

Citește mai mult »