Negociatorii americani au afirmat luni că Statele Unite au oferit Ucrainei garanții de securitate ‘foarte puternice’, dar totuși, în opinia lor, acceptabile pentru Rusia, relatează AFP și Reuters.
În timpul celor două zile de discuții de la Berlin cu negociatorii ucraineni, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski, Statele Unite au oferit ‘garanții de securitate foarte puternice’ pentru Ucraina, similare cu cele din Articolul 5 al tratatului NATO, a declarat un înalt oficial american, potrivit Agerpres.
‘Tot ceea ce credem că ucrainenii au nevoie pentru a se simți în siguranță este inclus’ în componenta de securitate a proiectului de acord, a subliniat el în timpul unei conferințe de presă.
Un negociator american care a participat și el la conferința telefonică avută cu jurnaliștii a avertizat, însă, că aceste garanții de securitate pentru Ucraina, despre care nu a oferit detalii concrete, ‘nu vor fi pe masă la nesfârșit’.
Potrivit acestor două surse, președintele american Donald Trump urmează să-i contacteze pe omologul ucrainean și liderii europeni luni, în timpul unei cine la care aceștia urmează să participe în capitala Germaniei.
Înaltul oficial citat anterior, care a cerut anonimatul, la fel ca și negociatorul, a considerat că Rusia ar accepta aceste garanții de securitate.
Problema garanțiilor de securitate este un punct extrem de sensibil pentru Moscova, care a respins întotdeauna categoric aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică și la mecanismul de apărare reciprocă al acesteia.
Discuțiile purtate cu Ucraina duminică și luni au fost ‘cu adevărat pozitive’, a afirmat luni înaltul oficial american.
El a indicat că trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, care a asumat un rol de mediere neoficial, au avut în total aproape opt ore de discuții pe parcursul a două zile cu Volodimir Zelenski.
‘Sperăm că suntem pe calea spre pace’, a declarat acest înalt oficial.
Potrivit acestor două surse americane, discuțiile cu ucrainenii au contribuit, de asemenea, la apropierea pozițiilor cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Moscova în sudul Ucrainei, precum și cu privire la problemele teritoriale.
Oficialii au spus că au ajuns la un acord asupra a 90% din problemele implicate. Unul dintre ei a precizat că problemele teritoriale de lungă durată rămân, dar că ‘avem mai multe soluții diferite pe care să le sugerăm pentru a acoperi decalajul’.
Ucraina a declarat anterior că nu va ceda teritoriu Rusiei. Oficialii au spus că problemele teritoriale vor fi rezolvate între cele două părți beligerante.
Grupurile de lucru sunt așteptate să se întâlnească în Statele Unite în weekend, posibil la Miami, potrivit unuia dintre oficiali.
‘Cred că veți auzi că ne-am apropiat considerabil de diminuarea problemelor dintre ucraineni și ruși. Este clar’, a spus oficialul.
El a mai precizat că un grup de lucru a elaborat un proiect de trei pagini privind problemele teritoriale și că Zelenski este așteptat să îl analizeze cu echipa sa, iar partea americană va discuta în cele din urmă subiectul cu rușii.
La rândul său, partea ucraineană a descris discuțiile de două zile de la Berlin drept ‘constructive și productive’.
‘Sperăm să ajungem la un acord care să ne aducă mai aproape de pace până la sfârșitul zilei’, a scris negociatorul-șef ucrainean, Rustem Umerow, luni după-amiază, pe X.
Cu toate acestea, el a avertizat că există o mulțime de speculații anonime în mass-media. El i-a lăudat pe negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, despre care a spus că lucrează ‘extrem de constructiv’ pentru a găsi un acord de pace durabil.