FCSB a fost învinsă de echipa elvețiană FC Basel cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe St. Jakob-Park din Basel, în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League.
Xherdan Shaqiri (19 – penalty, 73) și Ibrahim Salah (88) au marcat pentru campioana Elveției, în timp ce golul de onoare al bucureștenilor a fost reușit de Darius Olaru (57). Soarta meciului a fost decisă în primele 20 de minute, după o suită de greșeli ale campioanei României. FCSB a avut prima ocazie a meciului, dar Tănase (10) a reluat pe lângă poartă la centrarea lui Radunovic.
În min. 12, la un contraatac al gazdelor, portarul Târnovanu a ieșit hazardat și a făcut henț în fața lui Broschinski, fiind eliminată. La lovitura liberă care a urmat, executată de Shaqiri (17), a făcut henț Ngezana, iar arbitrul a dictat penalty din consultarea arbitrajului video. Căpitanul gazdelor, Shaqiri, a transformat lovitura de pedeapsă (19) și a deschis scorul, relatează Agerpres.
FCSB a jucat bine în continuare, în ciuda inferiorității numerice, iar Olaru a avut două situații bune, însă Hitz a respins de fiecare dată (26, 30). Shaqiri (41) l-a testat pe Zima cu un șut de la 19 metri, dar cehul a respins. Zima s-a remarcat și la șutul lui Leroy din marginea careului (45).
Ngezana a fost neatent și a pierdut mingea (45+1 neatenție), însă Soticek a fost blocat de Graovac. FC Basel a mai avut două ocazii până la pauză, dar Shaqiri (45+4) a șutat din întoarcere, puțin pe lângă poartă, iar Zima a respins șutul lui Metinho (45+6) la colțul scurt.
FCSB a reușit egalarea în repriza secundă, când Olaru (57) a șutat cu boltă din careu în diagonală, învingându-l pe Hitz.
Shaqiri (68) a șutat din poziție bună, dar Olaru a deviat mingea. FCSB a fost lipsită de șansă în min. 73, când Cisse a trimis de la 22 de metri, mingea a lovit bara și a ajuns la Shaqiri, care a reluat în plasă. Campioana României a mai avut o șansă de a egala, însă Hitz a respins șutul din unghi al lui Miculescu (79), iar apoi portarul gazdelor l-a blocat pe Bîrligea.
Bîrligea (84) a șutat din unghi, însă Hitz a respins. FC Basel a încheiat conturile în min. 88, când Ibrahim Salah șut la colțul scurt, după o combinație cu Shaqiri, o contribuție având și ieșirea greșită la intercepție a lui Graovac.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei, decedat miercuri.
FCSB a pierdut ultimele sale trei meciuri în competiție după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la București), 1-2 cu Bologna (la București) și 1-3 cu FC Basel (deplasare).
Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).
FC Basel – FCSB 3-1 (1-0)
- Au marcat: Xherdan Shaqiri (19 – penalty, 73), Ibrahim Salah (88), respectiv Darius Olaru (57).
- Basel, St. Jakob-Park
- Europa League – etapa a 4-a
Au evoluat echipele:
FC Basel: 1. Marwin Hitz – 3. Nicolas Vouilloz (27. Kevin Ruegg, 76), 26. Adrian Leon Barisic, 24. Flavius Daniliuc, 29. Moussa Cisse – 5. Metinho, 22. Leo Leroy (8. Koba Koindredi, 62) – 11. Benie Traore (21. Ibrahim Salah, 76), 10. Xherdan Shaqiri (căpitan), 19. Marin Soticek (7. Philip Otele, 62) – 17. Moritz Broschinski (14. Andrej Bacanin, 86). Antrenor: Ludovic Magnin.
Rezerve neutilizate: 13. Mirko Salvi, 47. Tim Pfeiffer – 9. Jeremy Agbonifo, 25. Finn van Breemen, 32. Jonas Adjetey, 39. Junior Ze, 46. Kaio Eduardo.
FCSB: 32. Ștefan Târnovanu – 28. Alexandru Pantea, 30. Siyabonga Ngezana, 4. Danijel Graovac, 33. Risto Radunovic – 10. Florin Tănase (16. Mihai Lixandru, 75), 8. Adrian Șut (18. Malcom Edjouma, 46) – 11. David Miculescu (20. Dennis Politic, 85), 27. Darius Olaru (căpitan; 31. Juri Cisotti, 75), 93. Mamadou Thiam (38. Lukas Zima, 16) – 9. Daniel Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 34. Mihai Udrea – 7. Denis Alibec, 12. David Kiki, 37. Octavian Popescu, 42. Baba Alhassan.
Arbitru: Juxhin Xhaja; arbitri asistenți: Arber Zalla, Rejdi Avdo; al patrulea oficial: Olsion Yzeiraj (toți din Albania)
Arbitru video: Michael Fabbri (Italia); arbitru asistent video: Kreshnik Barjamaj (Albania)
Observator UEFA pentru arbitri: Darko Ceferin (Slovenia); Delegat UEFA: Milovan Djukanovic (Muntenegru)
Cartonașe galbene: Barisic (8), Leroy (45), Pantea (45+6), Bîrligea (63), Olaru (66).
Cartonaș roșu: Târnovanu (FCSB, 12).