Centrul inundat al orașului Burgas, Bulgaria, 3 octombrie 2025 / Foto: Maya Stefanova via balkaninsight.com

Inundații catastrofale în Bulgaria. Bilanțul oficial a ajuns la trei morți

Precipitații de o violență excepțională au provocat vineri inundații în sud-estul Bulgariei în urma cărora trei persoane au murit la Elenite, o stațiune la Marea Neagră, a anunțat ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, informează AFP, preluat de Agerpres.

‘Printre victime se numără doi salvatori: unul din cadrul poliției de frontieră, iar celălalt, un tractorist’, a declarat Mitov la Radioul Național Bulgar.

A treia victimă a fost surprinsă de creșterea apelor într-un hotel, potrivit autorităților.

Înregistrări difuzate pe rețelele sociale arată torenți de apă noroioasă târând mașini pe una dintre străzile principale din localitatea Elenite.

Viitura, apărută cu puțin înainte de prânz, a avariat clădiri și drumuri.

‘Se văd, de asemenea, mai multe vehicule duse până la mare. O dronă a fost trimisă la fața locului pentru a verifica dacă erau ocupate’, a declarat ministrul adjunct de Interne, Toni Todorov, în cadrul unei conferințe de presă la Sofia.

Din cauza precipitațiilor abundente, a fost decretată starea de urgență în mai multe comune din sud-estul și nord-vestul țării.

Ecologiștii trag semnalul de alarmă de ani de zile, denunțând betonarea litoralului Mării Negre, care contribuie la amplificarea pagubelor în timpul catastrofelor naturale.

Vezi și

Iranul a atacat împotriva unei baze americane ca ripostă la un bombardament anterior al armatei SUA

Gardienii Revoluției iranieni au declarat joi că au lansat un atac asupra unei baze aeriene …