A murit Horea Uioreanu, fost deputat PNL și fost președinte al Consiliului Județean Cluj

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a decedat pe 16 octombrie 2025, în timp ce era rezident la Centrul pentru vârstnici Caro din Gilău.

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj și fost deputat în Parlamentul României, Horea Uioreanu, a murit într-un cămin pentru vârstnici. El avea 65 de ani și se afla încă din luna august în centrul Caro din Gilău.

„Pe parcursul acestei perioade, personalul centrului i-a oferit întreaga asistență și îngrijire necesară, contribuind la ameliorarea suferințelor generate de afecțiunile de care domnia sa suferea”, au declarat surse medicale pentru Mediafax.

Mama fostului deputat i-a fost permanent alături, alegând, la rândul său, să fie rezidentă în cadrul Centrului Caro, pentru a-l sprijini pe durata acestei etape din viață.

„Domnul Horea Uioreanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o familie devotată, care i-a fost aproape până în ultimele clipe, precum și amintirea unei vieți dedicate serviciului public”, au mai menționat sursele Mediafax.

Mesajul lui Alin Tișe, actualul președinte al Consiliului Județean Cluj

Actualul președinte al Consiliului Județean Cluj a transmis un mesaj de condoleanțe:

Când cineva pleacă dintre noi, trăim cu speranța că ne-a părăsit pentru un loc mai bun. Acesta este și gândul meu acum, la aflarea veștii că fostul președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, a părăsit astăzi această lume. Depun un gând pios de aducere aminte, adresând sincere condoleanțe familiei și celor care i-au fost aproape de-a lungul vieții. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Alin Tișe.

Vezi și

Victorie „scurtă” pentru Sorana Cîrstea, care ajunge în sferturi la Transylvania Open 2026

Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție …