Dacian Cosmin Dragoș a fost numit marți judecător al Curții Constituționale a României (CCR).
Acesta va prelua funcția de judecător al CCR, pentru un mandat de nouă ani, pe 13 iulie, relatează Agerpres
‘Am ales un profesionist al dreptului pentru că sunt convins că acesta trebuie să fie profilul unui judecător care poate contribui la consolidarea rolului CCR de garant al supremației Constituției”, a scris președintele țării Nicușor Dan .
Șeful statului a menționat că Dacian Cosmin Dragoș este ”o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca”.
”Cu o activitate remarcabilă academică și de cercetare și o contribuție consistentă în elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă și a Codului administrativ, profesorul Dragoș a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, fiind remarcat pentru pozițiile sale echilibrate și fundamentate științific. A fost, de asemenea, timp de trei ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană”, a mai scris Nicușor Dan pe pagina sa de socializare.
Decretul în acest sens a fost semnat de președintele Nicușor Dan.