Foto: Sky Sports

Un mare antrenor dezvăluie drama prin care trece: „Nu ştiu cât timp mai am de trăit”

Suedezul Sven-Göran Eriksson (75 de ani) declară că a descoperit boala după ce s-a prăbuşit, în timpul unei alergări.

„Am cancer, în cel mai bun caz mi-a rămas un an sau mai mult de trăit, în cel mai rău caz – mai puţin”, este declaraţia-şoc a lui Sven-Göran Eriksson făcută la postul de radio suedez P1, relatează Mediafax.

Fostul antrenor de la Lazio Roma şi de la naţionala Angliei, în vârstă de 75 de ani, a povestit cum a descoperit boala:

„M-am prăbuşit brusc, în timp ce alergam, la o alergare de cinci kilometri. În urma unui consult medical am descoperit că am avut un accident vascular cerebral şi că aveam deja o tumoare. Nu ştiu cât timp mai am de trăit, poate o lună, poate un an”.

Eriksson, câştigător al titlului în Italia cu Lazio în 2000, a antrenat ultima dată în 2019, conducând, pentru scurt timp, echipa naţională a Filipinelor.

Apoi, în urmă cu aproape un an, şi-a abandonat definitiv toate angajamentele din motive de sănătate: „Toată lumea a înţeles că nu sunt bine, şi-au imaginat că este cancer şi chiar este. Trebuie să lupt cât de mult pot”.

Vezi și

Victorie „scurtă” pentru Sorana Cîrstea, care ajunge în sferturi la Transylvania Open 2026

Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție …